Home » Sanatate » Liste de așteptare pentru dispozitivele medicale

Liste de așteptare pentru dispozitivele medicale

Sute de vasluieni care figurează în evidențele Casei Județene de Asigurări de Sănătate sunt nevoiți să aștepte luni bune pentru a-și primi protezele medicale. Bugetul alocat nu permite deocamdată decât onorarea unui număr mic de solicitări.

Aproximativ 800 de vasluieni se află pe listele de așteptare ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru obținerea unei proteze medicale. Toate cererile au fost depuse cu multe luni în urmă. Șefii CJAS Vaslui susțin că fac eforturi pentru a reduce timpul de așteptare.

„Mai sunt liste de așteptare. Ne-am străduit și am redus numărul celor de pe listă. Suntem restanți doar cu un an în urmă. Dintre dispozitive, aparatele de oxigen se dau pe loc, nu se poate sta fără”, a declarat Simona Polak, președintele CJAS Vaslui.

Problema este că bugetul pe care îl are la dispoziție CJAS este insuficient pentru a acoperi toate solicitările.

Potrivit legii, pentru a putea obține un dispozitiv medical subvenționat de la buget, pacientul sau unul dintre membrii familiei (părinți, soț/soție, fiu/fiică), o persoană împuternicită ori reprezentantul legal al acestuia trebuie să depună o cerere însoțită de o serie de documente. Acestea pot fi trimise și prin poștă. Documentele necesare sunt: prescripție eliberată de un medic de specialitate, în care să fie specificată denumirea și tipul dispozitivului medical, precum și faptul că deficiența fizică sau funcțională nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv; o audiogramă (tonală și vocală) pentru proteza auditivă; o biometrie pentru transplantul de cristalin; adeverința de asigurat; actul de identitate (în copie).

Pentru persoanele coasigurate este nevoie de: copie după certificatul de naștere (la copii); adeverință de elev/student; copie după certificatul de căsătorie; adeverința de la circumscripția financiară din care să rezulte că nu realizează venituri salariale.

Trebuie spus că prescripțiile medicale își pierd valabilitatea dacă nu sunt depuse la sediul CJAS în termen de 30 de zile de la data emiterii. Instituția este obligată, în termen de trei zile lucrătoare, să ia o hotărâre privind acceptarea sau respingerea cererii. Respingerea cererii se face în scris și motivat, cu indicarea temeiului legal.

Sute de vasluieni care figurează în evidențele Casei Județene de Asigurări de Sănătate sunt nevoiți să aștepte luni bune pentru a-și primi protezele medicale. Bugetul alocat nu permite deocamdată decât onorarea unui număr mic de solicitări. Aproximativ 800 de vasluieni se află pe listele de așteptare ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru obținerea unei proteze medicale. Toate cererile au fost depuse cu multe luni în urmă. Șefii CJAS Vaslui susțin că fac eforturi pentru a reduce timpul de așteptare. „Mai sunt liste de așteptare. Ne-am străduit și am redus numărul celor de pe listă. Suntem restanți doar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: