Home » Sanatate » Răpuși de boala sărăciei

Răpuși de boala sărăciei

În primele șase luni ale acestui an, s-au înregistrat 160 de cazuri de tuberculoză noi, aproape câte unul în fiecare zi. Denumită și “boala sărăciei”, tuberculoza debutează fără dureri, motiv pentru care mulți din cei care contactează boala ajung la medic târziu. Deși este tratabilă, iar costul medicației este suportat de stat, mulți bolnavi nu își iau medicamentele.

Andrei STESCU

În județul Vaslui, bonlavii de tuberculoză sunt diagnosticați, de cele mai multe ori, cu întârziere, fapt ce sporește riscul al dezvoltării unor forme severe de boală. Bonlavii se prezintă în general târziu la medic, deoarece boala nu doare, iar simtomele tuberculozei nu sunt neapărat specifice și se instalează lent, în decursul mai multor luni.

tbc 2“Personele infectate vin în stare foarte gravă, nu vin de la primele sintome ale bolii, ci după o evoluție liberă de trei, patru luni de zile, ceea ce înseamnă că au găuri și pe sânga și pe dreapta, iar până se închid durează mai mult”, a declarat dr. Cristina Barbu, medic-șef secția Pneuftiziologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui

Conform datelor oferite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în primul semestru al acestui an s-a înregistrat o scădere cu 8,3% a cazurilor de TBC în comparație cu perioada similară a anului trecut. Concret, în primele șase lui ale acestui an, au intrat în evidențele medicilor specialiști 165 de cazuri noi de tuberculoză, din care patru în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani. Ponderea cea mai mare se înregistrează în mediul rural.

“Mediul rural domină în general. Două treimi din bolnavi provin din acest mediu. O cauză care duce la înbonlăvire și care afectează mai mult persoanele din mediul rural ar fi lipasa posibilităților (sărăcia), combinată cu stresul și lipsa alimentației”, a mai spus dr. Cristina Barbu.

Întreruperea tratamentului în cazul bonlavilor de tuberculoză și reluarea acestuia de mai multe ori duc la așa-numita tuberculoză multidrogrezistentă. Asta înseamnă ca bacilli devin rezistenți la medicație, bonlavul necesitând mai mulți ani de tratament, iar costurile cresc chiar și de șase ori. Astfel, dacă în cazul unui bonlav în care tratamentul a dat rezultate din prima costul se ridică la 100 lei, în cazul celor diagnosticați cu forme multidrugrezistente costul se ridică la 700 lei.

Ce este tuberculoza?

Tuberculoza este o boala de natură infecțioasă care atacă cel mai frecvent plămânii, dar care, în formele ei mai rare, poate ataca și alte părți ale organismului, precum oasele, rinichii, ganglionii limfatici, meningele și sistemul nervos.

Simptomele turberculozei sunt tusea cu expectorație, care durează mai mult de trei săptămâni, tusea cu sângerare, durerea de pept, scăderea în greutate, oboseala, subfebrilitatea, transpirețiile în timpil somnului.

Tuberculoza este o boală care se vindecă numai în condițiile în care paciențIii urmează în mod consecvent tratamentul medicamentos și un regim de hrană și de viață adecvat. Netratată corespunzător, tuberculoza cauzează decesul.

În primele șase luni ale acestui an, s-au înregistrat 160 de cazuri de tuberculoză noi, aproape câte unul în fiecare zi. Denumită și “boala sărăciei”, tuberculoza debutează fără dureri, motiv pentru care mulți din cei care contactează boala ajung la medic târziu. Deși este tratabilă, iar costul medicației este suportat de stat, mulți bolnavi nu își iau medicamentele. Andrei STESCU În județul Vaslui, bonlavii de tuberculoză sunt diagnosticați, de cele mai multe ori, cu întârziere, fapt ce sporește riscul al dezvoltării unor forme severe de boală. Bonlavii se prezintă în general târziu la medic, deoarece boala nu doare, iar simtomele…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile