Editorial – Micul liberal și teoria involuției sau de la cineva, la nimeni accesorizat. Unii pot fi ciubote!

Teoria involuției este o variantă vedică a teoriei lui Darwin. Conform indienilor, oamenii nu au evoluat din materie, ci au involuat, de fapt, din punct de vedere spiritual. La prima vedere nu prea are noimă, știu. Dar e de înțeles… Indieni, pipa păcii… Călătorie spirituală către sinele tău metamorfozat în lup… Mă rog…, ideea de bază sintetizată (mai mult decât e permis, dar îmi asum riscul criticilor polemiștilor ezoteriști) e că ne naștem, înflorim și, într-un fel mai mult sau mai puțin (meta)fizic, murim.

Cea mai interesantă chestie din toată această teorie a involuției vedice e că primele două etape nu țin numaidecât de noi, ca indivizi. Ne naștem dacă avem norocul și murim invariabil. Dar partea asta cu înfloritul e chiar voluntară. Adică ține mai mult de tine cât de mare vrei să crești.

Vă propun ca studiu de caz un om politic. S-a născut mic, într-o tabără (să respectăm linia indiană) liberală. Funcții mărunte, job pe măsura pregătirii, satisfacții de moment. Dar a ajuns președinte de organizație județeană. În primul rând pentru că și-a dorit, dar și ajutat de un concurs de împrejurări favorabile. Un ministru căzut în dizgrație și un partid căzut de la guvernare, plus vreo câțiva membri marcanți care au ales să stea la altă masă. Deci micul liberal a ajuns un picuț mai mare. Adică din mic, s-a făcut, să spunem, mijlociu.

Printr-un alt concurs de împrejurări favorabile – o alianță nesperată cu un partid potent electoral în Vaslui – micul liberal a ajuns în Parlament. Loc călduț, bine remunerat. În mod normal, am putea considera că mijlociul liberal a crescut mare. Adică Parlamentul ar putea fi, cel puțin în teorie, un loc perfect pentru încă o treaptă în evoluție. Numai că mijlociul liberal, după doi ani de mandat a rămas tot cum era.

Se pare că e nevoie de mai mult de întâmplări ca să evoluezi. O poziție decentă câștigată la ruleta politicii nu înseamnă evoluție. Ca să evoluezi, îți trebuie ceva mai mult. Poate și-un bob de glagorie care să-ți impună decență și autocenzură, în primul rând, atunci când e cazul. Adică nu poți să negi cu o seninătate uluitoare întâmplări trecute al căror principal protagonist ai fost, de parcă toți cei care ajung în Parlament devin brusc amnezici. Cu atât mai mult cu cât altă dată ai fost tare mândru de aceste întâmplări și chiar te-ai laudat cu ele în unele cercuri. Să admitem, totuși, în mod absolut absurd, că poți fi lovit subit de amnezie. Dar să te apuci să ameninți pe oricine și le amintește că vorbești tu unde trebuie și… E chiar grețos! Pe cuvânt.

Iaca de asta e nevoie de o fărâmă de bun simț pentru a evolua! Ca să nu cazi în ridicol. Nu trebuie să pari mare când ești mijlociu. De fapt, nici mijlociu nu mai poți fi acum, pentru că ai involuat. Cei care știu să aprecieze datoria bine făcută și bunul simț, te-au apreciat mai mult când erai mic. Dar acum, când ameninți tu că suni, că vorbești, că faci, că dregi și închei cu “o să vezi tu!”, ești de-a dreptul caraghios. Poate ți se pare că ești cineva, dar ai involuat atât de mult încât nici măcar un mic liberal nu mai poți fi. Poate doar un nimeni cu cravată.

Nu e ciudat cum, deși mediul le oferă unora toate șansele să se desăvârșească, atât material cât și spiritual, ei preferă să rămână în micimea lor? Dacă ei nu pot înțelege că nu trăiesc de două ori, chiar că au involuat spiritual din materie. Adică sunt de-a dreptul ciubote!