Home » Sanatate » Cardurile de sănătate se lasă așteptate

Cardurile de sănătate se lasă așteptate

Dacă în alte județe distriburea cardurilor de sănătate a început deja, asigurații din județul Vaslui mai au de așteptat.

„Cardurile de sănătate au fost distribuite într-o anumită ordine, începând cu București. Luna aceasta, ar trebui ca primul pas să fie făcut și de noi, acela de a semna contractul cu Imprimeria Națională, urmând să semneze și Poșta română. Din acel moment, filiala din Vaslui a Poștei Române va începe distribuirea cardurilor în mai multe tranșe către asigurații noștri”, ne-a declarat Simona Polak, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui (CJAS) Vaslui. Perioada estimată pentru distribuire de aproximativ 20 de zile. Dacă unele persoane nu vor fi găsite la domiciliu, vor fi nevoite să vină la sediul CJAS pentru a intra în posesia cardului. Persoanele care locuiesc și au medic de familie în alt județ, dar domiciliul în județul Vaslui vor trebui să revină la adresa de reședință, deoarece nu există altă variantă de obținere a cardului.

Cei care nu sunt asigurați nu vor primi carduri și vor plăti, la fel ca până acum, serviciile medicale. (Roxana CUCU)

Dacă în alte județe distriburea cardurilor de sănătate a început deja, asigurații din județul Vaslui mai au de așteptat. "Cardurile de sănătate au fost distribuite într-o anumită ordine, începând cu București. Luna aceasta, ar trebui ca primul pas să fie făcut și de noi, acela de a semna contractul cu Imprimeria Națională, urmând să semneze și Poșta română. Din acel moment, filiala din Vaslui a Poștei Române va începe distribuirea cardurilor în mai multe tranșe către asigurații noștri", ne-a declarat Simona Polak, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui (CJAS) Vaslui. Perioada estimată pentru distribuire de aproximativ 20 de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile