Home » National » Parchetul General a început urmărirea penală în cazul plângerii DNA împotriva lui Radu Mazăre

Parchetul General a început urmărirea penală în cazul plângerii DNA împotriva lui Radu Mazăre

Informația a fost confirmată vineri pentru AGERPRES de reprezentanți ai Parchetului General.

În 15 septembrie, DNA a formulat față de primarul Constanței, Radu Mazăre, un denunț pentru săvârșirea infracțiunii de presiuni asupra justiției, în urma unor declarații publice făcute de acesta.

„Ca urmare a unor declarații publice făcute, la data de 12 septembrie, de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, persoană având calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr. 2/ P/ 2014 aflat în faza de urmărire penală, Direcția Națională Anticorupție a formulat față de acesta un denunț pentru săvârșirea infracțiunii de presiuni asupra justiției, prevăzută și pedepsită de art. 276 Cod Penal. Denunțul a fost formulat în temeiul dispozițiilor art. 290 combinat cu dispozițiile art. 289 C.pr. pen. și a fost înaintat, la data de 15 septembrie 2014, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare”, se arăta într-un comunicat al DNA transmis la acea dată AGERPRES.

Sursa citată preciza că, potrivit relatărilor apărute în mass-media, la o reuniune publică a organizației de partid din care face parte, Radu Mazăre a făcut următoarele afirmații: ‘Poate să te ia cu mascații de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgență și timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz — n.n.), când m-ai luat cu mascați și ai zis că e urgență, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgență, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi să trăim într-o țară normală”.

Potrivit dispozițiilor art. 276 C.pen., este incriminată fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către organul de urmărire penală a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a-l influența sau intimida.

„Caracterul nereal al acestor afirmații rezultă din analiza activităților de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 2/ P/ 2014, despre care inculpatul avea cunoștință în urma exercitării drepturilor procesuale referitoare la accesul la dosar. Totodată, împrejurarea în care Radu Mazăre a făcut aceste afirmații, caracterul lor public și limbajul folosit denotă scopul urmărit de făptuitor, respectiv influențarea și intimidarea procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză”, a subliniat DNA.

Sursa: agerpres.ro

Informația a fost confirmată vineri pentru AGERPRES de reprezentanți ai Parchetului General. În 15 septembrie, DNA a formulat față de primarul Constanței, Radu Mazăre, un denunț pentru săvârșirea infracțiunii de presiuni asupra justiției, în urma unor declarații publice făcute de acesta. "Ca urmare a unor declarații publice făcute, la data de 12 septembrie, de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, persoană având calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr. 2/ P/ 2014 aflat în faza de urmărire penală, Direcția Națională Anticorupție a formulat față de acesta un denunț pentru săvârșirea infracțiunii de presiuni asupra justiției, prevăzută și pedepsită de art. 276…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: