Home » Sport » Etapă cu bucluc în liga a IV-a

Etapă cu bucluc în liga a IV-a

Ultima etapă a Ligii a IV-a în Seria Nord a fost plină de goluri, dar și de dezamăgiri. În primul meci, FC 2007 Gârceni a întâlnit Vulturul Bălteni, în care gazdele au câștigat la scor de tenis, 7-1.

Într-un alt meci, Sc 2000 Lipovăț a întâlnit ACS Inter Sport Vaslui, meciul neoferind nimic spectaculos în prima repriză. A doua repriză a început foarte bine pentru gazde, la finalul meciului tabela indicând 5-2.

Dinamic Botești a fost umilită pe teren propriu în partida cu AS Victoria Muntenii de Sus, fiind învinsă cu 1-4.

FC 2002 Vaslui, ehipa suporterilor, a câștigat cu mici emoții meciul cu Voința Ștefan cel Mare, scor 5-3.

Într-un alt meci, Smart Negrești a oferit un spectacol de cel mai înalt nivel, desființând Avântul Zăpodeni cu un incredibil 20-3.

Dezamăgirea etapei vine din meciul Viitorul Rebricea – Viitorul Văleni, în care cele două echipe au remizat alb, într-un meci fără prea multe ocazii de poartă.

În Seria de Sud, etapa a 4-a s-a remarcat prin meciuri nedisputate. Astfel, Olipmia Stănilești a întâlnit Unirea Banca, în care oaspeții, nemulțumiți de stilul de arbitraj, au părăsit terenul.

Podgoria Oltenești – Multim Pereni nu s-a putut juca din cauza lipsei asistenței medicale.

Viitorul Bârland a întâlnit LPS Vaslui, meci încheiat 2-1, în care vasluienii au formulat contestație pentru al doilea gol primit.

Din partidele jucate, Flacăra Murgeni a pierdut incredibil meciul de acasă cu Foresta Zorleni, scor 2-3, după ce gazdele conduceau la pauză cu scorul de 2-0.

Vitis Suletea a fost umilită în fața propriilor fani în jocul cu Pajura Huși. Gazdele au primit șapte goluri, tabela la sfârșit indicând 1-7.

Meciul etapei din seria de Sud a fost oferit de Juventus Fălciu, care a înscris nu mai puțin de 15 goluri în partida cu FDR Tutova, disputat în deplasare. (George VARZARI)

Ultima etapă a Ligii a IV-a în Seria Nord a fost plină de goluri, dar și de dezamăgiri. În primul meci, FC 2007 Gârceni a întâlnit Vulturul Bălteni, în care gazdele au câștigat la scor de tenis, 7-1. Într-un alt meci, Sc 2000 Lipovăț a întâlnit ACS Inter Sport Vaslui, meciul neoferind nimic spectaculos în prima repriză. A doua repriză a început foarte bine pentru gazde, la finalul meciului tabela indicând 5-2. Dinamic Botești a fost umilită pe teren propriu în partida cu AS Victoria Muntenii de Sus, fiind învinsă cu 1-4. FC 2002 Vaslui, ehipa suporterilor, a câștigat cu…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. ce nesimtire…. cum sa vina husiu cu 11 jucatori?trebuia sa faca chirila contestatie, ca la asta se pricepe :))))))))))

%d blogeri au apreciat: