Justitie

Lovită pe trecerea de pietoni

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, în jurul orei 13, I.V., o adolescentă de 17 ani din Zorleni, a fost cât pe ce să-și piardă viața în timp ce traversa regulamentar, la intersecția străzilor Aleea Siret cu Republicii. Un șofer grăbit, care conducea un autoturism Volkswagen Passat, nu a redus viteza și a virat la dreapta, lovind în plin fata și părăsind locul accidentului.

Am văzut cum tânăra s-a rostogolit în aer peste mașină și am crezut că a murit. Am văzut-o sângerând. Ambulanța a ajuns rapid și a luat-o în primire”, a declarat o vânzătoare de la magazinul aflat în apropierea intersecției.

Identificat după numărul mașinii, șoferul P.G. din Bârlad a fost testat cu aparatul alcooltest și s-a constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Întrebat de ce a plecat de la fața locului, șoferul a spus că a discutat cu victima, iar aceasta a spus că nu are nimic și nu vrea să meargă la spital. După câteva minute, a simțit că îi este rău și a chemat ambulanța. Transportată la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman”, fata a fost examinată inclusiv radiologic, i s-a pus diagnosticul de policontuzii și a dorit să plece acasă. Polițiștii vor trebui să afle dacă șoferul a mințit sau nu.

În cauză, se va întocmi dosar penal șoferului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, a declarat scms. Mihaela ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Intersecția din zona Stadion a străzilor Aleea Siret cu Republicii este locul în care în ultimul an s-au produs mai multe accidente de circulație, unele chiar pe trecerea de pietoni. Cele mai multe accidente au fost simple tamponări. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button