Social

Ajutoare bănești de la CARP

De ieri, a început distribuirea de ajutoare nerambursabile către membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Sumele alocate membrilor CARP vor fi diferite, în funcție de fondul depus.

Vom acorda aceste ajutoare unui număr de 1.875 de membri, din care 1.014 sunt din mediul rural. Nominal, fiecare va primi 10% din fondul cotizant, dar nu mai mult de 40 de lei”, a declarat Nicolae Mihai, președintele CARP Bârlad.

Valoarea totală a ajutoarelor nerambursabile este de 61.808 lei, din care 26.585 pentru cei 861 membri CARP din Bârlad. Criteriile după care vor fi alocate aceste ajutoare bănești sunt: vechime de minim trei ani; cotizația lunară plătită la zi; contribuția de deces plătită la zi; ratele plătite la zi; să nu fi beneficiat de nici un ajutor bănesc nerambursabil.

Aceste ajutoare alocate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă vor fi distribuite în perioada 2-19 decembrie. Tabelele cu numele celor care vor primi ajutoare nerambursabile au fost deja afișate la avizierul de la intrarea în sediul CARP. Beneficiarii vor primi banii pe baza cărții de identitate și a carnetului de membru. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

One Comment

  1. Ce mare ajutor!Macar nu au avut bunul simt ca pe tabelele de la poarta sa treaca beneficiarii in ordine alfabetica pentru ca batrinii stau timp indelungat in ploaie sau ninsoare sa vada daca sunt trecuti pe tabel.Daca stai de vorba cu membrii majoritatea spun ca sau cam saturat de luxul sfidator ce apare la orice pas IN interiorul si exteriorul cladirii,facut din banii lor si regimul de tip cazon cu numeroase sisteme de alarma ,video ,etc ce nu vezi nici macar in institutii militare sau cu secrete de stat.

Back to top button