Home » Justitie » Percheziții la hoții de lemne

Percheziții la hoții de lemne

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii de ordine publică au organizat o acțiune pe raza comunei Puiești, care a avut drept scop prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.
Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 8 Iana împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, specialiști silvici de la Ocolul Silvic Bârlad și ANIF Bârlad. S-a urmărit modul în care sunt respectate prevederile Codului Silvic și normele legale referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.
Echipele de control au efectuat opt percheziții domiciliare pe raza satelor Lălești și Cristești, în vederea identificării de material lemnos pentru care nu există documente de proveniență.
Au fost identificate patru persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 61 ani, din satul Lălești, bănuite de faptul că au tăiat și au furat 74 arbori de esență salcâm și salcie din plantațiile ANIF aflate pe raza satului Lălești. Totodată, pe parcursul activităților a fost confiscată cantitatea de 10,778 mc material lemnos esență salcâm și salcie.
În conformitate cu prevederile Codului Silvic, tăierea, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin cinci ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei. Dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, pedeapsa este închisoarea de la 1 an la 5 ani.

de Roxana NĂSTASĂ Polițiștii de ordine publică au organizat o acțiune pe raza comunei Puiești, care a avut drept scop prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos. Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 8 Iana împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, specialiști silvici de la Ocolul Silvic Bârlad și ANIF Bârlad. S-a urmărit modul în care sunt respectate prevederile Codului Silvic și normele legale referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase. Echipele de control au efectuat opt percheziții domiciliare…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: