Home » Justitie » Două milioane de euro prejudiciu, zeci de reținuți, doar un arestat

Două milioane de euro prejudiciu, zeci de reținuți, doar un arestat

de Marian MOCANU

Joi, procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Vaslui, Iași, Bacău, București, Covasna și Brașov au efectuat mai multe percheziții domiciliare și la sediul unor societăți comerciale  în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat  care avea drept scop evaziunea fiscală.

Nu mai puțin de 35 de persoane au fost ridicate în vederea audierilor în urma perchezițiilor coordonate de polițiștii Serviciului de Combatere a Infracționalității Organizate Vasluii. Din totalul de 35 persoane suspectate de evaziune fiscală, doar șeful grupării, bârlădeanul Emanoil Petruț Boca, care are antecedente penale pentru infracțiuni de înșelăciune, a rămas în arest.

După mai bine de șase ore de audieri, magistrații Tribunalului Vaslui au respins propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a afaceriștilor Vasile Bogdan, patronul hotelului Unirea din Focșani și a lui Tudor Baidac din București, care vor fi cercetați în continuare sub măsura controlului judiciar.  Aceeași măsură a fost luată și față de băcăuanul Ion Mihai, dar și față de Radu Vasilescu și alți patru suspecți.

Potrivit acuzațiilor,  în perioada 2012-2015, liderii grupării infracționale au înființat societăți comerciale pe numele lor ori ale unor persoane sărace care, în schimbul unor sume modice, au constituit sau preluat firme. Ulterior, membrii grupării au identificat clienți, respectiv administratori de societăți comerciale, care, pentru a plăti către bugetul de stat contribuții cu mult reduse față de cele reale, doreau să intre în posesia facturilor fiscale fictive emise de societățile de tip fantomă, pentru a le introduce în situația financiar-contabilă.

Ulterior, membrii grupării intențiomau să-și însușească din conturile societăților pe care le „administrau” diverse sume de bani, pe baza documentelor fictive emise de firme fantomă. Emanoil Petruț Boca, considerat liderul grupului infracțional, este singurul care a primit mandat de arestare preventivă, ceilalți inculpați fiind judecați în stare de libertate sub control judiciar, Emanoil Petruț  Boca este cunoscut cu antecedente penale acesta fiind judecat  într-un dosar de înșelăciune, alături de alte două persoane, Cornel Popescu, din Onești și Mihai Valter, din Bârlad. În 2009, cei trei au cumpărat, folosind CEC-uri fără acoperire, un buldozer de 66.000 lei de la o firmă din județul Neamț, asta după ce inițial, aceași victimă mai fusese păcălită de Boca cu 214.000 lei, contravaloarea unei benzi transportoare din cauciuc.

De această dată, Boca este acuzat de evaziune fiscală, pentru că, împreună cu alte persoane, înființase o adevărată rețea de firme fantomă.

„ În perioada 2012-2015, liderii grupării infracționale au înființat societăți comerciale pe numele lor ori ale unor persoane sărace care, în schimbul unor sume modice, au constituit sau preluat firme. Ulterior, membrii grupării au identificat clienți, respectiv administratori de societăți comerciale, care, pentru a plăti către bugetul de stat contribuții cu mult reduse față de cele reale, doreau să intre în posesia facturilor fiscale fictive emise de societățile de tip fantomă, pentru a le introduce în situația financiar-contabilă. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile și bancare, acte privind operațiunile comerciale derulate, contracte comerciale și 27 de hard-diskuri. Prejudiciul este evaluat la aproape două milioane de euro”, se arată în materialul procurorilor.

de Marian MOCANU Joi, procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Vaslui, Iași, Bacău, București, Covasna și Brașov au efectuat mai multe percheziții domiciliare și la sediul unor societăți comerciale  în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat  care avea drept scop evaziunea fiscală. Nu mai puțin de 35 de persoane au fost ridicate în vederea audierilor în urma perchezițiilor coordonate de polițiștii Serviciului de Combatere a Infracționalității Organizate Vasluii. Din totalul de 35 persoane suspectate de evaziune fiscală, doar șeful grupării, bârlădeanul Emanoil Petruț Boca, care are antecedente penale pentru infracțiuni…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: