Home » Sanatate » A fost nevoie să moară un om – Medicii bârlădeni suflă și-n iaurt

A fost nevoie să moară un om – Medicii bârlădeni suflă și-n iaurt

de Mihaela NICULESCU

În urma decesului octogenarului pe care medicii bârlădeni nu au catadixit să-l interneze deși avea pneumonie interstițială, era cardiac și foarte bătrân pe deasupra, în momentul de față medicii de la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad suflă și-n iaurt.
În week-end-ul care a trecut, au fost internați la secția Boli infecțioase 20 de pacienți care prezentau simptome compatibile cu gripa, medicii dând dovadă de mai multă precauție.
„Numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii compatibile cu gripa, de viroze respiratorii, pneumonii și alte infecții ale căilor respiratorii, se menține ridicat. 90% dintre bolnavii internați la secția de boli infecțioase a spitalului nostru prezintă astfel de afecțiuni. Și la Pediatrie este aceeași situație ca la adulți”, a declarat Adrian Gheorghiu, responsabil cu mass-media în cadrul Spitalului „Elena Beldiman”.
Deși mai există medicamente antivirale în farmacia spitalului pentru cazurile grave, ieri s-a întocmit un necesar pentru completarea stocului.
Numărul prezentărilor la CPU a fost de 338, din care 152 de pacienți au fost internați. Pe lângă afecțiunile respiratorii, care, de departe, sunt cele mai numeroase, medicii de la Urgențe s-au confruntat și cu câteva cazuri mai deosebite. Astfel, un bărbat de 30 de ani, din Banca, a avut o tentativă de suicid, a doua într-un an. Bărbatul a fost internat la secția Psihiatrie. N-au lipsit de la Urgențe victimele agresiunilor fizice (12), ale alcoolului (10) și ale accidentelor rutiere (5). Un bărbat, victimă a unui accident de circulație, a fost adus la Spitalul „Elena Beldiman” și după ce a fost stabilizat a fost trimis la un spital de specialitate din Iași, având în vedere gravitatea fracturilor la coloană.

de Mihaela NICULESCU În urma decesului octogenarului pe care medicii bârlădeni nu au catadixit să-l interneze deși avea pneumonie interstițială, era cardiac și foarte bătrân pe deasupra, în momentul de față medicii de la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad suflă și-n iaurt. În week-end-ul care a trecut, au fost internați la secția Boli infecțioase 20 de pacienți care prezentau simptome compatibile cu gripa, medicii dând dovadă de mai multă precauție. „Numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii compatibile cu gripa, de viroze respiratorii, pneumonii și alte infecții ale căilor respiratorii, se menține ridicat. 90% dintre…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: