Home » World » Alexis Tsipras: Grecia vrea un "compromis cinstit" cu creditorii săi

Alexis Tsipras: Grecia vrea un "compromis cinstit" cu creditorii săi

Premierul elen Alexis Tsipras a afirmat luni că încearcă să ajungă la „un compromis cinstit” cu creditorii țării, însă fără să fie dispus la orice concesie și apreciind în continuare că este necesară o renegociere a datoriei Greciei, notează AFP.

„Căutăm un compromis cinstit cu partenerii noștri. Dar să nu vă așteptați să semnăm o capitulare fără condiții. Pentru asta, suntem atacați fără milă, dar este și motivul pentru care societatea ne sprijină”, a declarat șeful stângii radicale de la tribuna parlamentului.

Guvernul condus de Alexis Tsipras avea programată luni seară o dezbatere în parlament pentru a face bilanțul primului acord semnat pe 20 februarie între Atena și creditorii săi și a evalua perspectivele acestuia. Punerea în aplicare a acordului, care prevede prelungirea timp de patru luni a împrumuturilor internaționale, impune totodată guvernului să prezinte o nouă liste de reforme.

Prim-ministrul a afirmat că a înaintat instituțiilor creditoare o listă de reforme „reale” care vor face din Grecia o țară „modernă”. Printre aceste măsuri, Alexis Tsipras a citat lupta împotriva contrabandei cu țigări și benzină, fraudelor la TVA și verificarea conturilor bancare din străinătate.

De asemenea, el a reiterat necesitatea unei renegocieri a importantei datorii publice a țării (177% din PIB), fără care „achitarea acesteia va fi imposibilă”. Discuția în cauză cu finanțatorii — Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional — „se va deschide în timp util pentru a ajunge în iunie la un nou contract de dezvoltare” pentru țară.

Premierul grec a mai cerut partidelor de opoziție să sprijine politica guvernului său „pentru a pune capăt austerității” și a atacat vehement bilanțul cabinetului precedent condus de Antonis Samaras, o coaliție între dreapta și socialiști.

Alexis Tsipras i-a atacat pe predecesorii săi că au lăsat țara „pe fundul prăpastiei”. În replică, Antonis Samaras a criticat opțiunile guvernului stângii radicale pe care l-a acuzat că duce țara „spre haos”.

Sursa: agerpres.ro

Premierul elen Alexis Tsipras a afirmat luni că încearcă să ajungă la "un compromis cinstit" cu creditorii țării, însă fără să fie dispus la orice concesie și apreciind în continuare că este necesară o renegociere a datoriei Greciei, notează AFP. "Căutăm un compromis cinstit cu partenerii noștri. Dar să nu vă așteptați să semnăm o capitulare fără condiții. Pentru asta, suntem atacați fără milă, dar este și motivul pentru care societatea ne sprijină", a declarat șeful stângii radicale de la tribuna parlamentului. Guvernul condus de Alexis Tsipras avea programată luni seară o dezbatere în parlament pentru a face bilanțul primului…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: