Home » Social » La țară. Povestiri din satul tău – La Oșești, pe urmele lui Ștefan cel Mare

La țară. Povestiri din satul tău – La Oșești, pe urmele lui Ștefan cel Mare

de Alex SAVA

Se spune că, în drum spre Roman, domnitorul Ștefan cel Mare a poposit în Codrii Stemnicului, unde a avut și masul. La plecare, și-a uitat însă șaua domnească și a trimis trei scutieri să o caute. Când aceștia s-au întors cu obiectul mult îndrăgit, de fericire, Ștefan le-a dăruit pământurile din zonă. De la legenda șelei pierdute vine și numele comunei (de la „O șa” a ajuns la Oșești). La jumătate de mileniu de la această întâmplare de legendă, la Oșești încă se mai simte gena răzeșilor lui Ștefan. În această comună, în satul Buda, s-a născut Luiza Zavloschi, cea care avea să dea de pământ cu toate prejudecățile vremeii interbelice, devenind prima femeie primar din România după ce a candidat împotriva reprezentantului partidului de guvernământ. Că Oșeștiul este un loc încărcat de istorie o dovedește și monumentul ridicat în memoria ostașilor ruși care, cantonați aici în timpul Primului Război Mondial, au murit de ciumă, fiind înhumați într-o groapă comună. Tot aici se află și Biserica de lemn „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, construcție înscrisă pe lista monumentelor istorice, care în curând va împlini 200 de ani de existență. Din nefericire, toată această istorie frumoasă este îngrădită de aceleași drumuri ca odinioară, ce nu au cunoscut încă asflatul. Însă administrația locală lucrează și la asta…

 Comuna Oșești se întinde 5.096 de hectare și numără 3.164 de locuitori. Așezată pe Valea Stemnicului, la 30 de kilometri de Vaslui și 10 de Negrești, comuna este compusă din patru sate – Oșești, Buda, Pădureni și Vâlcele, fiecare așezare fiind încărcată de istorie.

O legendă despre întemeierea satului Oșești spune că el își are obârșia de la Ștefan cel Mare, care ar fi împroprietrit aici pe trei din scutierii săi. Călătorind pe aceste meleaguri, de la Vaslui la Roman, marele domnitor a poposit pentru o noapte aici, așezând tabăra și stând la masă în plin codru, împreuna cu curtenii săi. A doua zi, plecând foarte devreme, copiii lui de casă au uitat în locul taberei o șa domnească, la care voievodul ținea foarte mult. După o bucată de drum, pierderea a fost observată și trei dintre scutierii domnului – Petrișor, Stroie și Chitic – s-au oferit să meargă îndărăt să o găsească Aducându-o îndărăt domnitorului, acesta, de bucurie, le-a dăruit o ocină răzășească, cu urite în regulă, din moșia Domniei, aici, pe pârul Simnic. Așezarea a început să se numească „O șea”, care a devenit mai apoi „O șeăești”, iar mai târziu Oșești.

Numele satului este atestat documentar pentru prima dată în 1545, când un anume Condrea din Telejna a cumpărat un trup de pământ în satul Oșești. În conformitate cu alte surse documentare, la 23 martie 1546, Voievodul Petru Rareș întărea pe Safta, fiica lui Ion Ciocârlie și rudele ei satele Oșeștei pe Stemnic și Sărăcinești, pe Telejin.

În septembrie 1609, Constantin Movilă Voievod, întărea Anușcăi, soția lui Petre Stolnicul, mai multe sate în ținutul Vasluiului, precum și 30 de fălci de fânaț în hotarul Oșeștilor.

În 1774, satul și moșia Oșești aparțineau diferitor proprietari și făceau parte din Ocolul Stemnicului, având 514 curți și bordeie, din care trei erau pustii. În 1872, satul răzășesc Oșești era reședința comunei cu același nume din care mai făceau parte satele Negrei și Ruginoasei, iar întreaga comună avea o populație de 1920 de locuitori. Satul Oșești era împărțit în două: Oșeștii boierești și Oșeștii răzeși.

În 1912, satul avea 1607 locuitori, iar numărul lor avea să crească, în 1930, la 1627. Aceștia formau 31 de gospodării și trăiau în 392 de case.

 Trei sate de clăcași

 În jurul Oșeștilor, s-au format trei sate de clăcași. Satul Pădureni, până la împărțirea administrativ-teritorială din 1968, se numea Fundu Neagrea, iar mai înainte, până la jumătatea secolului al XIX-lea, este întâlnit scriptic doar ca Negrea. Denumirea acestei localități nu vine de la vreun boier sau vreun dregător, ci de la înfățișarea celor care sălășluiau acolo. Se spune că, pe lângă agricultură, la Negrea se făcea cărbune din scoarță de stejar folosit la albirea bumbacului. Pentru că cei care se ocupau cu acest lucru erau arși de fum și de căldură, așezării i s-a spus Negrea, iar mai târziu Fundu Negrea. Unii localnici încă mai folosesc aceste denumiri în loc de Pădureni.

Satul Vâlcele se numea, până în 1968, Bulibășelu. Legenda locului spune că așezarea s-a format prin aducerea unor țigani clăcași care să lucreze pe moșiile răzeșilor. Cum adunarea umană trebuia organizată cumva, peste clăcași a fost numit șef înțeleptul grupului. Întrucât omul avea o statură mai… puțin impunătoare, i s-a spus Bulibășelul (bulibașa este un lider al țiganilor), iar așezarea a primit numele său.

Satul Buda, de asemenea sat de clăcași, și-a primit numele de la boierul pe moșia căruia lucrau aceștia. Se spune că pămâmnturile acelea i-au fost date cu hrisov unui anume Budeanu. O altă teorie despre numele acestei localități face referire la construcțiile în care trăiau localnicii. Aceștia aveau bordeie construite din materiale ușoare, numite în vremea respectivă bude.

 Prima femeie primar din România!

 Acest din urmă sat de clăcași, Buda, a dat României o premieră națională, sfărâmând toate prejudecățile interbelice și alegând prima femeie primar, în persoana Luizei Zavloschi.

Luiza Zavloschi

Luiza Zavloschi

Era o fată simplă, ce provenea dintr-o familie de țărani. S-a născut pe 20 iulie 1883, a făcut școala și gimnaziul în Buda. Pentru ca viața să își urmeze cursul, a mers mai departe, la Școala Normală de Învățătoare „Mihail Sturza” din Iași. După ce s-a văzut cu diploma de absolvire în mână, s-a întors lângă părinți, acasă, și s-a așezat la catedră, ca învățătoare. În anul 1906, când avea deja 23 de ani, și-a găsit perechea. Așa, s-a căsătorit cu Constantin Zavloschi fiul preotului din localitate, de asemenea învățător. Împreună au avut șapte copii.

Ca învățătoare, Luiza a fost un exemplu. Toți cei care o cunoșteau îi apreciau intreresul față de copiii pe care îi învăța și față de familia sa, știind să îmbine perfect cele două meserii: cea de cadru didactic și cea de părinte.

Pentru că încercările vieții sunt multe, Luiza a dat și peste provocarea de a fi primar al localității natale. În primăvara anului 1930, când avea 47 de ani, țăranii, consătenii ei au insistat ca ea să candideze la primărie, contra reprezentantului partidului de guvernământ pe care nu îl vroiau și de care erau nemulțumiți. Primul concurs pentru preluarea funcției de primar a fost câștigat.

Scoala care poartă numele primei femei primar din România, străjuită de bustul patroanei spirituale.

Scoala care poartă numele primei femei primar din România, străjuită de bustul patroanei spirituale.

Atunci, a fost mare zarvă. Potrivit Enciclopediei României, în ediția din 3 martie a ziarului „Dimineața”, o pagină întreagă a fost dedicată neobișnuitului eveniment care a devenit o premieră pentru Romnânia.

„Și aici, în ținutul ăsta așa de vitregit, un sat de oameni simpli, izolați de frământările care macină zilnic baloturi întregi de hârtie și răgușesc mii de glasuri, a biruit cea mai cumplită prejudecată. A fost aleasă prima femeie primar”. Totuși, au existat, de cealaltă parte, păreri împotriva Luizei. „Din toată România tocmai în fundul judeșului Vaslui s-au găsit niște țărani luminați care să își atribuie un rol atât de progresist cum a însemnat alegerea unei femei în fruntea comunității”, scria ziarul „Universul”.

Mormântul Luzei Zavolschi, din satul Buda.

Mormântul Luzei Zavolschi, din satul Buda.

Cum a preluat conducerea, a luat și primele măsuri. Așa, a inițiat un plan pentru ameliorarea situației în care se afla Buda, a găsit un local unde poate fi găduită Primăria, a alcătuit Consiliul Comunal, a organizat, în premieră, evidențele stării civile și a instalat un post telefonic, primii pași spre modernizarea unui loc izolat, uitat de lume. A refăcut drumurile și clădirile publice și s-a ales, apoi, cu încă un mandat de primar al comunei Buda, județul Vaslui. Răbdarea sa și preocuparea pentru comună au fost motivele pentru care Luiza a fost realeasă primar. Acea perioadă a adus și un plus de avuție, comuna mărindu-se cu încă un sat, Rafailă.
Când a terminat și al doilea mandat, Luiza s-a retras din funcție. Nu a vrut să mai candideze, deoarece avea probleme de sănătate și vroia să se liniștească alături de familie.

Luiza Zavloschi a murit în 1967, fiind înmormântată în cimitirul din localitate. Pe crucea de piatră, sunt cuvinte de mândrie: „Prima femeie primar din România”.

Pentru a-i păstra memoria vie, și școala din Buda îi poartă numele.

 Istoria unui monument de două secole

 În localitatea Oșești se află Biserica din lemn „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, obiectiv înscris pe lista monumentelor istorice din România.

biserica de lemn de la buda, osestiLegendele locale spun că aici ar fi exsitat o veche biserică de nuiele, lipită cu lut. Actuala biserică din lemn a fost lucrată de către meșterul Chirilă Pâclă, venit din Basarabia, în anul 1815. La construcția biserciii s-a folosit lemnul stejarilor de pe loc, bârnele groase fiind cioplite și închegate „în clește”.

Legenda mai spune că, după terminarea biericii, obștea satului, vârnd să fixeze pe meșterul Chirilă, i-a dat în partea de apus a ogrăzii bisercii atâta loc de siliște cât a putut el să cuprindă aruncând cu barda dintr-un nuc bătrân în cele patru direcții. La vale a aruncat până la pârâiașul Ruginoasa, iar în celelalte direcții mai puțin. A cuprins 40 de prăjini. Casa în care a locuit bătrânul dulgher, construită tot din bârne de stejar, a existat până în anul 1958, fiind cea ce mai veche casă din sat.

Din prisania dăltuită în lemn, deasupra intrării, rezultă că biserica a fost terminată de construit la 2 iunie 1815 și că tocmai a împlinit 200 de ani.

Bisrica de lemn din Oșești mai adăpostește încă valoroase picturi pe lemn, cărți vechiși obiecte de cult de mare preț.

 Groapă comună pentru rușii morți de ciumă

Monumentul închinat ostașilor morți de ciumă la Oșești.

Monumentul închinat ostașilor morți de ciumă la Oșești.

În localitatea Oșești există un monument care stă ca amintire a vitregiilor Primului Război Mondial. Monumentul este închinat orașilor ruși care și-au dat viața pe teritoriul acestei localități în timpul conflagrației. A nu se înțelege că Oșeștiul a fost vreun important teatru de bătălie armată, ci dimpotrivă, de luptă pentru supraviețuire cu una dintre cele mai urâte și mai macabre boli: ciuma.

Didi Alexandroae, viceprimarul comunei Oșești.

Didi Alexandroae, viceprimarul comunei Oșești.

„Se spune că aici, în timpul Primului Război Mondial, ar fi izbucnit o epidemie de ciumă. Circa 100 de soldați ar fi murit atunci, împreună cu mai mulți localnici. Au fost îngropați într-o groapă comună, că așa se făcea atunci. Povesteau bătrânii că, după ce i-au băgat pe morți în pământ, ieșeau păduchii la suprafață de ziceai că-s furnici”, povestește Didi Alexandroae, viceprimarul comunei.

Din nefericire, groapa comună nu mai există și este nemarcată. Oamenii și-au făcut case peste ea.

„Când s-au săpat fundații, s-au găsit oseminte umane rămase de la soldații ruși. Oamenii au anunțat, au venit de la muzeu și le-au luat”, mai povestește viceprimarul.

Drumuri de acces… blocat!

Pe cât de frumoasă și încărcată de istorie este comuna Oșești, pe atât de dificile sunt drumurile de acces. Așezarea a avut nenorocul să fie străjuită de drumuri județene pentru care nu s-au găsit niciodată fonduri. Decât pentru câteva mașini de piatră, dar despre asflatare nu s-a putut vorbi niciodată. Așa se face că, cel puțin în reședința comunei, contrastul este izbitor: drumul județean de acces este într-o stare jalnică, în vreme ce drumurile comunale sunt din asflat.

Autoritățile locale au gândit, totuși, o rezolvare pentru această problemă.

Grigore Lefter, primarul comunei Oșești.

Grigore Lefter, primarul comunei Oșești.

„Avem în plan un proiect cu cei de la Rafaila, pe GAL (grup de acțiune locală – n.r.). Vrem să vorbim cu cei de la județ să ne dea nouă drumul județean, ca să facem un proiect să îl asfaltăm. Să vedem acum și în ce condiții se poate realiza acest lucru”, a spus primarul comunei, Grigore Lefter.

O altă problemă stringentă, pe care, din fericire, primarul deja a rezolvat-o, este sediul Școlii Pădureni.

„Acum se fac ultimele demersuri pentru finalizarea noului sediu al Școlii Pădureni. Noua clădire este începută încă din 2008 și credem că o vom termina până la toamnă. Trebuie să o terminăm, pentru că acolo copiii învață într-o clădire veche de 200 de ani și nu mai ține încă o iarnă. Facem și noi tot ce putem. Ne mai ajută și constructorul, lucrând în avans… Avem 64 de copii de vârstă școlară acolo”, a mai spus primarul Lefter.

Din nefericire, nu la fel stau lucrurile în cazul școlii din Oșești sau a celei din Buda.

„Mai avem o școală la Oșești, dar pe aceasta nu putem să o terminăm. Suntem în litigiu cu fostul constructor, care a încasat banii, dar a intrat în faliment fără să termine lucrările. Mai avem o școală la Buda, la nivel de fundație, tot din lipsă de fonduri nu am făcut-o”, a mai spus primarul Lefter.

Din punct de vedere investițional, o reușită a adminstrației locale o reprezintă proiectul de alimentare cu apă a satului Pădureni și de extindere a rețelei existente în satele Oșești și Buda, pentru cum și de amenajare a unei stații de tratate a apelor uzate în Buda. Acest proiect, în valoate de 67 de miliarde de lei vechi, va fi semnat în scurt timp, la Administrația Fondului de Mediu.

Tot cu fonduri structurale, primarul vrea să mai facă o serie de investiții: „Vreau să fac o sală de sport la Buda, grădinițe la Buda și la Oșești, drumuri asfaltate la Buda și Oșești, cămine culturale la Buda și Oșești. Noi am face multe investiții, dar nu avem fonduri. Avem multe studii de feazbilitate făcute, dar nu avem, bani. Prin fonduri europene, anul acesta, la anul, vom puntea realiza o parte din investiții”.

 Răzeșul, tot răzeș!

 Ca în mai toate comunele județului, tinerii din Oșești se duc și ei la muncă în străinătate. Însă nu se stabilesc acolo, ci se întorc pe moșia pe care au crescut.

„Din acest punct de vedere, am o mare problemă. Sunt tinetri care pleacă în străinătate. Vin cu bani, dar eu nu pot să îi ofer un loc să-și facă casă. Și nici nu pot să îi ofer un loc de muncă. Apoi, a doua profemă cu care mă confrunt este de fond funciar: sunt oameni de 90 de ani care vin și cer să măsurăm că vecinu le-a luat un metru de pământ. Nu este zi să nu am un caz din acesta! Oamenii sunt răzeși și țin la pământul lor, mai moșia lor”, mai spune primarul Lefter.

În comuna Oșești, sunt 212 dosare pentru Legea 416, privind venitul minim garantat și 550 de beneficiari. Unul din șapte locuitori este beneficiar al acestei legi, iar gradul de sărăcie declarat este de 61,5%.

Cu toate acestea, agricultură se face la Oșești. Lumea încă mai mănâncă din pământ. C-așa-s răzeșii!


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

de Alex SAVA Se spune că, în drum spre Roman, domnitorul Ștefan cel Mare a poposit în Codrii Stemnicului, unde a avut și masul. La plecare, și-a uitat însă șaua domnească și a trimis trei scutieri să o caute. Când aceștia s-au întors cu obiectul mult îndrăgit, de fericire, Ștefan le-a dăruit pământurile din zonă. De la legenda șelei pierdute vine și numele comunei (de la „O șa” a ajuns la Oșești). La jumătate de mileniu de la această întâmplare de legendă, la Oșești încă se mai simte gena răzeșilor lui Ștefan. În această comună, în satul Buda, s-a născut…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura