Home » Administratie » Beneficii suplimentare pentru angajații Consiliului Județean Vaslui

Beneficii suplimentare pentru angajații Consiliului Județean Vaslui

de Marian Mocanu

Urmând exemplul mai marilor, respectiv a demnitarilor, care și-au majorat salariile, și Consiliul Județean Vaslui a procedat la o creștere salarială, de 12% atât pentru angajații proprii, cât și a celor de la instituțiile din subordine. În plus, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă a salariaților CJ, aceștia vor primi anual și câte trei vouchere de vacanță, valorând fiecare peste 1700 lei, cât este în acest moment salariul mediu pe economie. Mai trebui menționat faptul că, datorită unei scăpări legislative, aceiași angajați mai primesc, încă din anul 2010, un spor de pericol pentru radiațiile antenelor instalate pe clădirea administrativă!
În cadrul ședinței de Consiliu Județean de vineri, 31 august, consilierii au votat în unanimitate o hotărâre prin care salariile angajaților CJ Vaslui, dar și a personalului din instituțiile din subordine, vor fi majorate cu 12%. Până aici, nimic anormal, dat fiind faptul că și în cadrul altor categorii de bugetari, inclusiv din cadrul primăriilor din învățământ sau sănătate au fost aplicate majorări salariale. Mai mult decât atât, consilierul liberal Radu Bobârnat a propus chiar  o majorare diferențiată a salariilor acestei categorii de bugetari, respectiv o majorare cu o cotă mai mare a salariilor funcționarilor cu salarii mici, și cu o cotă mai mică a celor cu salarii mari: „90% din salariații Consiliului Județean sau din instituțiile din subordine au salarii mici și foarte mici. Ar fi fost bine dacă Ordonanța de Guvern ar fi prevăzut creșteri diferențiate de salarizare. Una este 12% dintr-un salariu mare, alta este la un salariu minim sau aproape de minim… Astfel se vor adânci decalajele între diversele categorii de salariați. Cred că era bine dacă această majorare salarială, cu care sunt de acord, s-ar fi făcut diferențiat”.
Ceea ce a trecut însă aproape neobservat a fost faptul că prin aprobarea noului contract colectiv de muncă a angajaților Consiliului Județean aceștia au mai primit o facilitate financiară. Practic, sindicatul a obținut includerea în acest contract a unei prevederi de acordare a unui număr de trei vouchere de vacanță fiecărui angajat, vouchere având ca valoare  salariul mediu pe economie, respectiv peste 1.700 lei. Pentru o parte din angajați, cei cu salarii mici, aceste vouchere ce urmează să le primească constituie un fel de creștere salarială cu circa 30%, pe lângă cei 12% primiți cu aceeași ocazie. Voucherele pot fi folosite nu doar la achitarea cazării din timpul unor eventuale vacanțe, dar și pentru achiziționarea altor bunuri sau servicii de la unități agreate de sindicat sau instituțiile statului. Această „bonificație” a fost posibilă datorită faptului că, cu doar trei zile înainte, guvernul aprobase o astfel de facilitate acordată bugetarilor, însă doar în cazul celor care lucrează în instituții unde această bonificație este prevăzută în contractele de muncă și există în bugete banii necesari pentru așa ceva. Din câte se pare, liderii sindicatului din care fac parte funcționarii de la CJ au fost prevăzători și au inclus în contractele de muncă astfel de prevederi. Interesant este însă faptul că în cazul contractelor colective de muncă a altor categorii de funcționari publici, inclusiv din cadrul unor primării, care fac parte din același sindicat, nu au fost incluse prevederile privind acordarea unor astfel de vouchere de vacanță!
Spor de condiții vătămătoare – doar pentru unii
Cu ocazia lecturării contractului colectiv de muncă a angajaților Consiliului județean o altă prevedere a stârnit rumoare printre consilierii județeni din opoziție. Este vorba de un spor de condiții periculoase, sau vătămătoare, de 10% din valoarea salariului de încadrare de care beneficiază această categorie de personal. Explicația primită din partea lui Georgică Ocheană, liderul sindicatului din care fac parte angajații CJ, a fost că este vorba de fapt de un spor acordat pentru condiții vătămătoare datorat radiațiilor emise de antenele serviciilor de comunicații speciale amplasate pe clădire. Dealtfel Ocheană a recunoscut că este o scăpare legislativă, respectiv faptul că, în 2010, atunci când toate sporurile, inclusiv de vechime, au fost incluse în salariul de bază, acest spor de antenă a „scăpat”. „Există o prevedere legislativă de eliminare a acestui spor, însă nici până acum nu au fost elaborate normele metodologice de aplicare a legii. Noi am speculat această portiță și am reușit menținerea acestui spor de 10% pentru membrii noștri de sindicat în contractul colectiv de muncă”, a declarat Georgică Ocheană. Cu alte cuvinte, la negocierile purtate în fiecare an între sindicat și conducerea CJ Vaslui, acest spor de pericol a fost menținut. Doar nu era cazul ca chiar cei care beneficiază de un plus de 10% din salariu să renunțe la bani! Interesant este însă faptul că Palatul administrativ în care funcționează Consiliul Județean mai găzduiește și alte instituții, inclusiv Instituția Prefectului Județului, Vaslui, Direcția de statistică, ori chiar Serviciul unic de Urgență 112. Unii dintre angajații acestor instituții, cu toate că teoretic sunt afectați de aceleași radiații ca și colegii lor de la Consiliul Județean nu beneficiază de sporul respectiv de condiții vătămătoare de muncă. Întrebat cu privire la această situație, liderul de sindicat Georgică Ocheană ne-a declarat: „Vă spun eu că, într-o formă sau alta, și ceilalți oameni care lucrează în această clădire primesc totuși un spor de genul acesta, chiar dacă se numește altfel”. Fără comentarii!
de Marian Mocanu Urmând exemplul mai marilor, respectiv a demnitarilor, care și-au majorat salariile, și Consiliul Județean Vaslui a procedat la o creștere salarială, de 12% atât pentru angajații proprii, cât și a celor de la instituțiile din subordine. În plus, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă a salariaților CJ, aceștia vor primi anual și câte trei vouchere de vacanță, valorând fiecare peste 1700 lei, cât este în acest moment salariul mediu pe economie. Mai trebui menționat faptul că, datorită unei scăpări legislative, aceiași angajați mai primesc, încă din anul 2010, un spor de pericol pentru radiațiile antenelor instalate pe…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: