Home » Justitie » Pedepse exemplare pentru violatorii din Văleni

Pedepse exemplare pentru violatorii din Văleni

de Marian MOCANU
Judecătorii vasluieni au dat sentința în cazul celor șapte tineri din Văleni acuzați de viol și lipsire de libertate. Au fost date condamnări cuprinse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare, cea mai aspră pedeapsă fiindu-i dată lui Silviu Burada, inițiatorul violului și cel mai vehement contestator al elevei violate. În fața judecătoriei, zecile de vasluieni aveau păreri împărțite, unii fiind mulțumiți de sentințele acordate, alții cerând chiar și „jugănirea” (castrarea) violatorilor. La doar două ore după pronunțarea sentinței, cei șapte violatori din Văleni au fost ridicați de acasă și transportați în arestul IPJ Vaslui, conform deciziei judecătorilor, de „arestare de îndată”.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o fată în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, elevă a unui liceu din Vaslui, a fost luată cu forța de pe stradă și violată de șapte tineri din Văleni. Cazul nu doar că a făcut înconjurul României și a lumii, dar, mai mult, a atras atenția opinie publice, care și-a manifestat oprobiul cu privire la astfel de fapte. La mai bine de nouă luni, judecătorii vasluieni au dat sentința: pedepse cuprinse între opt ani și patru luni și cinci ani și opt luni de închisoare pentru fiecare din tinerii acuzați de viol și lipsire de libertate. Cea mai gravă pedeapsă i-a fost aplicată lui Silviu Burada, în vârstă de 21 de ani, cel care a luat tânăra de pe stradă, cu promisiunea că o duce acasă și cel care și-a chemat „prietenii” să profite de nurii fetei. Tot Burada este și cel care, prin intermediul familiei și prietenilor, a exercitat presiuni asupra victimei, în speranța că aceasta își va retrage plângerea. Alți trei partticipanți la viol au fost condamnați la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a aplicat un spor de 1 an închisoare la pedeapsa cea mai mare, de 6 ani, urmând ca inculpații să execute, în final, 7 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani) și Paul Andrei Burlacu (28 ani). Ceilalți trei acuzați, care au mers pe care recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, respectiv Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani), și Ioan Surliac (20 ani), au fost condamnați la o pedeapsă totală de câte cinci ani și opt luni de închisoare cu executare.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=lkvnDHT1Pvs&w=420&h=315]
Chiar dacă sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la o instanță superioară, judecătorii au dispus arestarea preventivă a celor șapte. Tot ieri mandatele de arestare au și fost puse în practică de către polițiștii vasluieni, cu sprijinul lucrătorilor de la Jandarmerie. Trebuie menționat că ieri, la pronunțarea sentinței, nici unul dintre acuzați nu a fost prezenți în sala de judecată, astfel că mandatele de arestare preventivă au fost puse în aplicare la locuințele celor șapte violatori din Văleni.
Conform deciziei judecătorilor, victima violatorilor urmează să primească suma de 50,000 lei drept daune morale, sumă mai mică chiar decât cea oferită inițial de familiile acuzaților. Aceștia, în luna aprilie, au chemat fata la un notar din Negrești, oferindu-i o sacoșă cu nu mai puțin de 100.000 lei, bani cu care ar fi vrut să-i cumpere onoarea fetei și libertatea tinerilor violatori din Văleni.
După ce, timp de două luni, victima violului a primit consiliere psihologică, aceasta s-a prezentat ieri pentru susținerea probelor orale din cadrul examenului de bacalaureat, examen pe care, din cauza șocului și a presiunilor exercitate de membrii familiilor și a prietenilor violatorilor, îl ratase în prima sesiune, cea din iulie.
Vasluienii, nemulțumiți de sentință!
foto violatori 1Ca și vineri, atunci când, timp de nouă ore, s-a scris ultimul act din procesul violatorilor din Văleni și ieri, în fața Judecătoriei Vaslui, sute de vasluieni s-au adunat pentru a-și manifesta dezaprobarea cu privire la faptele tinerilor vălenari. La aflarea sentinței, o parte din cei circa două sute de vasluieni au răsuflat ușurați, convinși că justiția și-a făcut datoria. Alții însă au fost nemulțumiți de pedepsele prea mici acordate.
„Nu credeam că vor primi nici măcar atât! Mi se pare corectă decizia judecătorilor, dacă au greșit, să plătească. Chiar dacă sunt foto violatori 3băieți tineri, nu trebuie avut milă, între cinci și șase ani de închisoare mi se pare o pedeapsă corectă pentru ceea ce au făcut. Ei nu s-au gândit la fată, la părinții acesteia, când au luat-o cu forța de pe stradă? Și părinții sunt vinovați, cum și-au crescut ei băieții? Săracii părinți, au muncit numai ei știu cum, și le-au dat bani copiilor, și drept răsplată, iată ce au făcut!”, era de părere o vasluiancă.
„Trebuiau să le dea pedeapsa maximă, 12 ani de închisoare!. Am și eu nepoată, și să pățească ea așa ceva… Judecătorii au fost prea blânzi, dar așa e legea. Nici închisoarea pe viață nu ar fi prea puțin pentru animalele acestea, care și-au bătut joc dce o biată fată”, ne-a declarat un alt vasluian, în timp ce un altul considera că „Nici jugănirea (castrarea) nu este destul pentru animalele acestea. Ar trebui să putrezească în închisoare. Nu doar pentru fapta lor, dar ne-au făcut județul de rușine. Părinții lor sunt oameni gospodari, dar nu și-au crescut bine copiii”.
Sentința dată azi de judecătorii vasluieni nu este definitivă, ea poate fi contestată la Curtea de Apel Iași.
de Marian MOCANU Judecătorii vasluieni au dat sentința în cazul celor șapte tineri din Văleni acuzați de viol și lipsire de libertate. Au fost date condamnări cuprinse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare, cea mai aspră pedeapsă fiindu-i dată lui Silviu Burada, inițiatorul violului și cel mai vehement contestator al elevei violate. În fața judecătoriei, zecile de vasluieni aveau păreri împărțite, unii fiind mulțumiți de sentințele acordate, alții cerând chiar și „jugănirea” (castrarea) violatorilor. La doar două ore după pronunțarea sentinței, cei șapte violatori din Văleni au fost ridicați de acasă și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor