Home » Social » Lansare de carte la Centrul ”Mihai Eminescu”

Lansare de carte la Centrul ”Mihai Eminescu”

de Răzvan CĂLIN

Vineri, 28 august, de la ora 16, Centrul ”Mihai Eminescu” va găzdui un inedit eveniment cultural. Într-o primă fază, va avea loc lansare a două cărți scrise de profesoara Silvia Budescu din Bârlad: ”nedumeriri…” și ”anotimpul amintirilor”. Prezentarea celor două cărți va fi asigurată de Thedor Codreanu și Gheorghe Clapa. După care, fiul scriitoarei – Silviu Budescu, cadru didactic la rândul său (profesor de istorie) – va susține un referat pe marginea unui eveniment mai trist din familia sa, care este de fapt un mic episod din prigoana pe care fostul regim comunist a exercitat-o asupra clasei de intelectuali a țării.

”Sub titlul «Întoarcere în timp», domnul profesor Silviu Budescu va rememora momentul în care bunicul său de pe mamă a fost arestat de fosta Securitate. De altfel, acest eveniment trist din viața acestei familii de bârlădeni este amintit și într-una din cărțile doamnei Silvia Budescu”, ne-a declarat bibliotecar Geta Modiga, directorul Centrului ”Mihai Eminescu”.

de Răzvan CĂLIN Vineri, 28 august, de la ora 16, Centrul ”Mihai Eminescu” va găzdui un inedit eveniment cultural. Într-o primă fază, va avea loc lansare a două cărți scrise de profesoara Silvia Budescu din Bârlad: ”nedumeriri...” și ”anotimpul amintirilor”. Prezentarea celor două cărți va fi asigurată de Thedor Codreanu și Gheorghe Clapa. După care, fiul scriitoarei - Silviu Budescu, cadru didactic la rândul său (profesor de istorie) - va susține un referat pe marginea unui eveniment mai trist din familia sa, care este de fapt un mic episod din prigoana pe care fostul regim comunist a exercitat-o asupra clasei…

Review Overview

About Razvan Calin