Home » Administratie » Contract sau amendă!

Contract sau amendă!

de Mihaela NICULESCU

Compania de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad așteaptă să primească, din zi în zi, validarea Hotărârii Consiliului Local privind amendarea persoanelor care nu încheie contracte de salubritate cu aceasta.

Din cei 23.000 de beneficiari ai serviciilor CUP, peste 600 nu au încheiat contracte de salubritate pentru ridicarea gunoiului. Reprezentanții societății au declarat că unii plătesc serviciile de salubritate dar nu vor să încheie contracte. Raționamentul este următorul: neavând contract cu SC CUP, nu pot fi acționați în instanță în momentul neachitării unor sume importante. Consiliul Local a hotărât luna trecută să sancționeze această atitudine iresponsabilă a cetățenilor, stabilind amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei în cazul celor care nu au contract cu CUP.

Încet dar sigur, vestea că vor suporta consecințe îi determină pe bârlădeni să încheie contract direct la casieria CUP, sau prin intermediul celor zece încasatori. Societatea de salubrizare bârlădeană este nevoită să aloce lunar sume uriașe cu strângerea deșeurilor menajere aruncate la întâmplare pe suprafețe aflate în interiorul orașului sau la periferie. Locuitorii din cartierele de case rămân, în continuare, cei mai indisciplinați și cei mai mulți care nu au încheiate contracte cu SC CUP. Motivul invocat de cele mai multe ori – prețul ridicat al gunoiului, nu stă în picioare. În vreme ce un locatar de la bloc plătește 8,7 lei/mc de gunoi, cel de la case plătește 9,3 lei/mc, mai mult cu doar 0,6 lei. Cantitatea și diversitatea gunoiului însă este mult mai mare în cazul celor de la case, decât a locatarilor de la bloc. Zilnic SC CUP ridică din cartierele de case, pe lângă gunoiul menajer obișnuit, tone de material vegetal, deșeuri animaliere sau gunoi inert, prețul serviciilor de salubritate fiind justificat.

de Mihaela NICULESCU Compania de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad așteaptă să primească, din zi în zi, validarea Hotărârii Consiliului Local privind amendarea persoanelor care nu încheie contracte de salubritate cu aceasta. Din cei 23.000 de beneficiari ai serviciilor CUP, peste 600 nu au încheiat contracte de salubritate pentru ridicarea gunoiului. Reprezentanții societății au declarat că unii plătesc serviciile de salubritate dar nu vor să încheie contracte. Raționamentul este următorul: neavând contract cu SC CUP, nu pot fi acționați în instanță în momentul neachitării unor sume importante. Consiliul Local a hotărât luna trecută să sancționeze această atitudine iresponsabilă a cetățenilor,…

Review Overview

About Mihai Vasile

One comment

  1. Pe cei de la bloc hotararea de CL nu-i poate obliga sa incheie pe apartamente contracte deoarece la condominii(bloc)legea utilitatilor publice spune clar ca , contractul se incheie intre asociatii de propietari si CUP.Dupa legea utilitatilor publice asociatia verifica si contabilizeaza in mod exact cantitatea de gunoi ridicata de catre CUP in zilele stabilite si apoi o imparte pe numar de locatari.La Barlad nu se vrea contabilizarea exacta a cantitatii de gunoi ridicata pe asociatii si CL pune cat vrea el la plata pe cap de locuitor.A verificat cineva vreodata cantitatea de gunoi impusa la plata in acest mod de catre CUP inmultind mc /pe persoana impusi cu numarul de locuitori din Barlad apoi sa intrebe daca aceasta cantitate este reala si depozitata la groapa de gunoi??

%d blogeri au apreciat: