Home » Justitie » Noi arestări în dosarul ”băieților deștepți” de la E-ON Bârlad!

Noi arestări în dosarul ”băieților deștepți” de la E-ON Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii bârlădeni au operat trei noi arestări în dosarul ”băieților deștepți” de la E-ON Bârlad. Este vorba despre trei persoane din Bârlad reținute de oamenii legii pentru 24 de ore. Aceștia se alătură celorlalți 10 suspecți care au fost ”săltați” de oamenii legii până acum, bănuiți a face parte dintr-o rețea infracțională care a operat pe raza Bârladului și în comunele arondate și al cărei principal scop era consumul fraudulos de energie electrică.

Aceste ultime trei persoane au fost reținute de polițiști în timpul week-end-ului care tocmai a trecut, dar nu sunt dintre angajații E-ON, cum e cazul altor trei dintre persoanele ce face parte din acest grup infracțional. Luni, 31 august, întreg ”lotul” format din 13 suspecți va fi prezentat Judecătoriei Bârlad cu propunerea eliberării unor mandate de arestare preventivă, astfel încât se va afla dacă suspecții în cauză vor ajunge după gratii sau vor fi cercetați în stare de libertate.

Dosarul ”băieților deștepți” de la E-ON Bârlad este unul dintre cele mai ample și complexe cu care s-au confruntat polițiștii și procurorii bârlădeni în ultimii ani. După o anchetă minuțioasă ce s-a întins pe durata unui an, anchetatorii au reușit să descopere și să anihileze o rețea infracțională bine pusă la punct, în fruntea căreia se aflau mai multe persoane, inclusiv dintre angajații E-ON Bârlad, cât și dintre firmele care au relații de colaborare cu furnizorul de energie electrică. Prin diverse metode, acest grup infracțional a reușit să pună la punct o rețea prin care ofereau doritorilor posibilitatea de a consuma energie electrică la prețuri foarte mici. Totul, bineînțeles, contra unui comision de rigoare. Valoarea prejudiciului este de 400.000 de lei, cât au reușit să contabilizeze până acum anchetatorii. 40 de persoane audiate, 80 de percheziții domiciliare, sediul E-ON Bârlad ”sigilat” preț de câteva ore, iată bilanțul acțiunii polițienești din urmă cu o săptămână derulată atât în Bârlad, cât și în mai multe localități din apropierea orașului. Vom reveni cu amănunte pe marginea acestui subiect!

de Răzvan CĂLIN Polițiștii bârlădeni au operat trei noi arestări în dosarul ”băieților deștepți” de la E-ON Bârlad. Este vorba despre trei persoane din Bârlad reținute de oamenii legii pentru 24 de ore. Aceștia se alătură celorlalți 10 suspecți care au fost ”săltați” de oamenii legii până acum, bănuiți a face parte dintr-o rețea infracțională care a operat pe raza Bârladului și în comunele arondate și al cărei principal scop era consumul fraudulos de energie electrică. Aceste ultime trei persoane au fost reținute de polițiști în timpul week-end-ului care tocmai a trecut, dar nu sunt dintre angajații E-ON, cum e…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin