Home » Social » Statul le-a luat copiii și ei nici nu au realizat ce li se întâmplă de beți ce erau! – Scoși din iadul familiei

Statul le-a luat copiii și ei nici nu au realizat ce li se întâmplă de beți ce erau! – Scoși din iadul familiei

de Răzvan CĂLIN

Situație incredibilă petrecută luni dimineață la Bârlad, în timp ce o echipă mixtă, formată din specialiști ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui și lucrători ai Jandarmeriei Române a descins la locuința unor bârlădeni acuzați că și-au lăsat de izbeliște cei patru copii cu vârste cuprinse între 7 luni și 6 ani. În timp ce puneau în aplicare mandatul emis de magistrați de a-i scoate pe copii din acel mediu nociv, oamenii legii au rămas uluiți că părinții acestora erau atât de „afumați” încât nu au avut nici o reacție atunci când le-au fost luate odraslele.

Un caz incredibil de degradare umană s-a consumat nu mai devreme de ieri dimineață, când specialiști ai DGASPC și forțe ale Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vaslui au derulat o acțiune comună la Bârlad. Echipa mixtă a fost formată pentru a pune în aplicare un mandat emis de Tribunalul Vaslui prin care s-a urmărit scoaterea în regim de urgență a patru frați din Bârlad, cu vârste cuprinse între șapte luni și șase ani.

Autoritățile au fost nevoite să intervină pentru că cei patru copii trăiau de mai mult timp în niște condiții mai mult decât mizere și, culmea, principalii vinovați pentru acest calvar erau chiar cei care i-au adus pe lume.

Familia respectivă locuiește în cartierul Podeni și de mai mult timp era monitorizată de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bârlad. Mama copiilor este cunoscută ca suferind de anumite afecțiuni psihice și la fel ca și soțul său nu are nici un servici. Tatăl copiilor obișnuia să muncească cu ziua pe la diferiți oameni care îl solicitau pentru felurite treburi casnice. Însă, nu se spetea la fel de tare precum „îndârjirea” cu care consuma băuturi alcoolice, „sport” practicat cu profesionalism și de soția. Vecinii au fost cei care au sesizat autoritățile despre contextul familial extrem de nociv în care cei patru micuți trăiau.

Cum părinții erau mai toate zilele „afumați”, copiii erau practic lăsați de izbeliște. Flămânzi, așteptând câte o bucată de pâine de la vecinii miloși, lăsați singuri în casă mai tot timpul, nespălați și neîngrijiți, copiii erau într-o stare jalnică ce se agrava cu fiecare zi care trecea.

La un moment dat, mama copiilor a fost nevoită să interneze împreună cu fiul cel mic de doar șapte luni în Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași. Și asta pentru că micuțul prezenta un sindrom de malabsorbție și din această cauză era și distrofic. Medicii de la Iași au fost primii care au tras un semnal de alarmă mai puternic, solicitând autorităților să ia taurul de coarne în acest caz până nu este prea târziu. Cadrele medicale de la spitalul ieșean au fost îngrijorate în momentul în care au surprins-o pe mama copilului cum îl agresa fizic. Pur și simplu, femeia l-a îmbrâncit de mai multe ori, l-a luat în mâini și l-a zgâlțâit de câteva ori, totul pe fondul unor accese de furie necontralată și total nejustificate.

Din acest moment, DGASPC Vaslui a fost sesizată și după un prin set de cercetări s-a stabilit că acești copii nu mai pot fi lăsați în acest mediu extrem de nociv pentru siguranța și sănătatea lor. S-a solicitat instanței scoaterea în regim de urgență a acestor copii și odată ce au obținut mandatul, luni, 31 august, au și descins echipele de intervenție la casa familiei respective. Spre stupoarea oamenilor legii, în momentul în care au intrat în casă au constatat că părinții acestora erau „afumați” bine. Mai mult, când li s-a adus la cunoștință că există un mandat emis de judecători prin care li s evor lua copiii, cei doi au afișat o atitudine mai mult decât nepăsătoare. Ba chiar aveai impresia că nici nu le pasă. Cert este că nu au realizat ce se întâmpă cu ei și cu odraslele lor și, probabil, că dacă ar fi putut intra în casă oricine altcineva și le lua copiii fără ca ei să fie conștienți de acest lucru sau să le pese.

„Copiii au fost scoși, securizați și plasați în regim de urgență unor asistenți maternali. În mod cert a existat un cumul de factori care au dus la luarea acestei decizii de a-i scoate pe copii din mediul familial. Viața și sănătatea lor au fost serios în pericol în cadrul familiei și de aceea am fost nevoiți să solicităm instanței luarea acestei măsuri urgente. Vă dați seama că părinții nici  nu au conștientizat când li s-au liat copiii”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: