Home » World » SUA cer Greciei să interzică Rusiei zborurile de aprovizionare în Siria prin spațiul său aerian

SUA cer Greciei să interzică Rusiei zborurile de aprovizionare în Siria prin spațiul său aerian

SUA au cerut Greciei să interzică Rusiei să mai folosească spațiul său aerian pentru zboruri de aprovizionare în Siria, a declarat luni un oficial grec, după ce Washingtonul a transmis Moscovei că este îngrijorat de informațiile privind un angajament militar rus în Siria, relatează Reuters. 
Ministerul grec de Externe a precizat că solicitarea este în curs de examinare. Anterior, agenția rusă de presă RIA Novosti informa că Grecia a respins cererea SUA, citând o sursă diplomatică ce afirma că Rusia vrea să obțină permisiunea de a continua zborurile până la 24 septembrie.
Rusia, care are o bază navală în portul sirian Tartous, a trimis avioane în mod regulat în Latakia, pe care le-a folosit de asemenea pentru a-și repatria cetățenii care au vrut să părăsească Siria.
Secretarul de Stat american, John Kerry, i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov sâmbătă că, dacă asemenea informații sunt exacte, aceste acțiuni ar putea provoca o escaladare a conflictului și o confruntare cu alianța condusă de SUA care bombardează gruparea Stat Islamic în Siria.
Lavrov i-a spus lui Kerry că este prematur să vorbească despre participarea Rusiei la operațiuni militare în Siria, a declarat luni pentru RIA Novosti o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
Lavrov a confirmat că Rusia întotdeauna a furnizat echipament militar Siriei, afirmând că Moscova „nu a ascuns niciodată faptul că livrează echipament militar autorităților siriene, cu scopul combaterii terorismului”.
Rusia este un aliat important al președintelui Bashar al-Assad în războiul care a rupt Siria în teritorii controlate de diferite grupări armate rivale, inclusiv gruparea Stat Islamic, în timp ce Guvernul controlează mare parte din vestul țării.
Un oficial american a declarat sâmbătă pentru Reuters că autoritățile americane au detectat „pași pregătitori îngrijorători”, inclusiv transportul de unități de cazare prefabricate pentru sute de persoane pe un aerodrom sirian, ceea ce ar putea însemna că Rusia se pregătește să trimită unități militare acolo.
Ziarul libanez As-Safir a relatat luni că experți militari ruși, care au sosit în Siria în urmă cu câteva săptămâni, au inspectat baze aeriene și au început extinderea unor piste, în special în nord.
Potrivit publicației, nicio decizie nu a fost luată privind „natura armelor pe care Damascul le-ar putea primi, deși sirienii au cerut peste 20 de elicoptere de atac rusești de tip Mi-28”.
Sursa; mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: