Home » Justitie » Tatăl cu falsurile, fiul cu dosar penal

Tatăl cu falsurile, fiul cu dosar penal

de Marian MOCANU

Un tânăr moldovean a fost prins la Albița conducând o limuzină marca Mercedes, cu numere de Bulgaria, cu acte false. Tânărul a încercat să scape, declarând polițiștilor de frontieră că tatăl sau a procurat actele vehiculului. Un alt tânăr a fost descoperit la un control de rutină pe raza comunei berezeni circulând cu un autovehicol având numerele de înmatriculare expirate.

Vineri, 4 septembrie, în jurul orei 10, Eugeniu C., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism Mercedes E290, înmatriculat în Bulgaria, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru a intra în România.

La control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, dat fiind că aveau suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului și talonului de inspecție tehnică periodică. În urma verificărilor s-a stabilit că documentele sunt falsuri grosolane, nici măcat nesemănând cu cele autentice. Tânărul moldovean a declarat polițiștilor că nu are cunoștință că documentele sunt false, deoarece de efectuarea inspecției tehnice a autoturismului s-a ocupat tatăl său, la începutul lunii august 2015. Chiar și așa, pe numele tânărului, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

A doua zi, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni au oprit pentru control, pe șoseaua Huși – Murgeni, un autoturism marca Volkswagen Golf 4. Vehicolul, condus de Florin M., în vârstă de 28 de ani, avea număr de înmatriculare provizoriu eliberat de autoritățile române. În urma verificării documentelor prezentate la controlul de frontieră, polițiștii au constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate de aproape o săptămână.

Pe numele bărbatului, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat.

de Marian MOCANU Un tânăr moldovean a fost prins la Albița conducând o limuzină marca Mercedes, cu numere de Bulgaria, cu acte false. Tânărul a încercat să scape, declarând polițiștilor de frontieră că tatăl sau a procurat actele vehiculului. Un alt tânăr a fost descoperit la un control de rutină pe raza comunei berezeni circulând cu un autovehicol având numerele de înmatriculare expirate. Vineri, 4 septembrie, în jurul orei 10, Eugeniu C., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism Mercedes E290, înmatriculat în Bulgaria, s-a prezentat în Punctul de Trecere a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: