Home » Justitie » Controale ale pompierilor la unitățile de alimentație publică

Controale ale pompierilor la unitățile de alimentație publică

de Marian MOCANU

Verificările făcute de inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui continuă și după ce ecourile tragediei de la clubul Colectiv au început să se stingă. Într-o singură săptămână, unitățile de administrație publică din județ au primit 139 de avertismente și 30 amenzi contravenționale în valoare totală de 24.500 lei pentru nerespectarea regulilor elementare de prevenire împotriva incendiilor. La nivelul județului Vaslui, 43 de biserici și nu mai puțin de 62 de școli nu au autorizația de securitate la incendiu.

După tragedia de la clubul bucureștean Colectiv în întreaga țară au început verificările atât la unitățile de alimentație publică, cât și alte instituții publice ori care organizează evenimente cu un număr mare de participanți. În principal sunt verificate barurile, cluburile și discotecile din mediul urban, cât și din cel rural, dar și unitățile școlare, bisericile sau operatorii economici mari.

Săptămâna trecută, lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au efectuat un număr de 27 de controale tematice inopinate pentru verificarea atât a existenței avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, cât și respectarea regulilor în acest sens. Șase dintre controale au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică și au fost efectuate în cooperare cu efective ale inspectoratelor județene de poliție și jandarmi, la cluburile, discotecile și barurile din municipiul Bârlad. Pentru deficiențele constatate s-au aplicat 139 de avertismente și 30 amenzi contravenționale în valoare totală de 24.500 lei. Principalele nereguli constate pe timpul controalelor, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale, au constat în punerea în funcțiune a spațiilor comerciale fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost descoperite și cazuri în care instalațiile electrice aveau improvizații. În unele cazuri, unitățile respective nu au stingătoare suficiente și nici nu se asigură verificarea periodica cu personal atestat a instalațiilor ce pot genera incendii. Este vorba de verificarea stării tablourilor electrice, siguranțelor, starea conductoarelor, a dozelor, a prizelor, întrerupătoarelor, corpurilor de iluminat, conexiunilor, legăturilor la pământ etc.

Pe timpul controalelor au fost descoperiți și operatori economici care s-au sustras activității de avizare/autorizare. După tragedia de la clubul Colectiv a fost dată Hotărârea de Guvern 915/2015, care reglementează acele categorii de construcții care pot fi închise. Actul normativ precizează că în cazul nerespectării regulilor de protecție împotriva incendiilor doar unitățile din domeniile cultură, comerț și turism pot fi închise. În plus, conform legii, nu sunt supuse autorizării ISU clădirile construite înainte de anul 1992. 

Nu mai puțin de 43 de lăcașuri de cult se regăsesc în evidența ISU Vaslui ca funcționând fără a deține autorizație de securitate la incendiu. În plus, 62 de școli, dintre care 8 din mediul urban, apar în evidențele ISU Vaslui ca funcționând fără a deține autorizația de securitate la incendiu. Unele construcții mai vechi, care aveau destinația de obiectiv de cult la momentul punerii în exploatare, nu făceau obiectul obținerii avizului și autorizației de securitate la incendiu conform legislației existente la acea vreme.

de Marian MOCANU Verificările făcute de inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui continuă și după ce ecourile tragediei de la clubul Colectiv au început să se stingă. Într-o singură săptămână, unitățile de administrație publică din județ au primit 139 de avertismente și 30 amenzi contravenționale în valoare totală de 24.500 lei pentru nerespectarea regulilor elementare de prevenire împotriva incendiilor. La nivelul județului Vaslui, 43 de biserici și nu mai puțin de 62 de școli nu au autorizația de securitate la incendiu. După tragedia de la clubul bucureștean Colectiv în întreaga țară au început verificările atât la unitățile…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: