Home » Social » Caramitru și Mălăiele pe scena teatrului bârlădean

Caramitru și Mălăiele pe scena teatrului bârlădean

Bârlădenilor li se pregătește o surpriză culturală de proporții. Pe 13 decembrie, de la ora 19.00, iubitorii Thaliei sunt așteptați la Teatrul „Victor Ion Popa”, la un spectacol de zile mari. După unii ar fi cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. Protagoniștii spectacolului „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele” sunt cei doi mari actori ai scenei românești, recunoscuți și ca desăvârșiți recitatori.

„Va fi, de fapt, un duel de replici selectate din operele lui Shakespeare, Topârceanu și Nichita Stănescu, rostite pe muzică de violoncel interpretată cât se poate de personal de Adrian Naidin. Spectacolul este o excelentă provocare pentru cei doi maeștri rostitori de versuri – Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, eleganți și inteligenți, care explorează subtilități ale minții și colțuri secrete ale sufletului”, ne-a declarat Teodora Spânu, secretar literar al Teatrului „Victor Ion Popa”.

Spectacolul face parte din programul activităților și spectacolelor care vor avea loc în perioada 12-13 decembrie, când teatrul bârlădean sărbătorește împlinirea a 60 de ani de la înființare.

Pe lângă întâlnirea publicului cu cei doi mari actori, Teatrul „Victor Ion Popa” vine și cu o altă propunere teatrală. Pe 12 decembrie, de la ora 19, va fi prezentată o nouă premieră, spectacolul cu piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Gheorghe Balint și scenografia Adrianei Raicu. De asemenea, iubitorii teatrului sunt așteptați pe 12 decembrie la ora 17.30 în foaier pentru o discuție pe teme teatrale, iar pe 13 decembrie, de la ora 11, tot în foaier, va avea loc o întâlnire unde publicul își va putea spune părerea despre premiera bârlădeană a piesei jucate cu o seară înainte. (Mihaela NICULESCU)

Bârlădenilor li se pregătește o surpriză culturală de proporții. Pe 13 decembrie, de la ora 19.00, iubitorii Thaliei sunt așteptați la Teatrul „Victor Ion Popa”, la un spectacol de zile mari. După unii ar fi cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. Protagoniștii spectacolului „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele” sunt cei doi mari actori ai scenei românești, recunoscuți și ca desăvârșiți recitatori. „Va fi, de fapt, un duel de replici selectate din operele lui Shakespeare, Topârceanu și Nichita Stănescu, rostite pe muzică de violoncel interpretată cât se poate de personal de Adrian…

Review Overview

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: