Home » Social » Ultima ora – Un copil de 9 ani a murit înecat într-un puț pentru erbicidat în timp ce-și învăța prietenul să prindă peștișori

Ultima ora – Un copil de 9 ani a murit înecat într-un puț pentru erbicidat în timp ce-și învăța prietenul să prindă peștișori

de Daniel MICU

Durere fără margini într-o familie din satul Stuhuleț, comuna Berezeni. Un copil de 9 ani, Robert Deleanu, s-a înecat într-un puț pentru erbicidat, de la marginea satului, în seara aceasta, în timp ce îi arăta unui alt băiețel, de 4 ani, cum să prindă peștișori. A intrat în ochiul de apă apă si, într-o fracțiune de secunda, s-a scufundat.

martor-copil-inecatUn văcar a auzit țipetele de ajutor ale prietenului copilului. Bărbatul s-a gândit imediat la ce e mai rau si a alergat într-un suflet sa-l ajute. S-a aruncat în apa adâncă de peste 2 metri si în doar câteva minute a reușit sa-l scoată pe copil. A sunat la 112 și a încercat sa-l resusciteze singur. Băiatul era însa în stare foarte gravă.

„Eram cu vacile la vreo sută de metri distanță. La un moment dat, am văzut pe mal numai băiatul de 4 ani. Țipa. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă. M-am aruncat îmbrăcat încopil-inecat-stuhulet apa. L-am găsit repede, dupa vreo 3-4 minute, dar era inconștient. Apa are peste 2 metri. L-am pus pe mal, i-am suflat in gura, dar nu am putut face mai mult. E o zona periculoasă, trebuie făcut ceva. Aici este un fel de put pentru erbicidat. Copiii mai vin aici, se joacă. Nu ii mai lăsăm”, a spus Cristi Deleanu, bărbatul care a încercat să-l salveze pe Robert.

copil-inecat-stuhulet1Medicii de la ambulanta au ajuns la locul solicitării cât au putut de repede. A fost chemat imediat și un elicopter SMURD de la Iasi. Mai bine de o oră au luptat medicii să-l readucă în simțiri pe băiat. Puțin după ora 19, inima copilului a încetat sa mai bată.

Distruși, părinții s-au rugat pentru o minune, însa Robert nu a mai avut putere să lupte. Nici cel mai bun prieten al sau, un catel, nu s-a dezlipit de el. Din momentul în care micuțul Robert a fost scos pe mal, cât timp a durat resuscitarea și până când a sosit elicopterul, credinciosul lui prieten patruped a stat lângă trupușorul neînsuflețit.

Vădit afectat de cele întâmplate, primarul comunei, Iulian Miliare, a fost alături de familia lui Robert: „Copilul a fost la școala, a mâncat și a iesit cu nepotul de 4 ani la joaca. Este o familie numeroasă, cu 9 copii. Sunt oameni cuminți, credincioși, care și-au crescut copiii frumos. Sunt muncitori si respectuosi. E o mare durere pentru familie, dar si pentru comunitate”.

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: