Home » Sport » Două locuri pe podium pentru bârlădeni, la Concursului de karting școlar "Trofeul Bârladului"

Două locuri pe podium pentru bârlădeni, la Concursului de karting școlar "Trofeul Bârladului"

Zece echipaje au participat ieri la cea de-a doua ediție a Concursului Interjudețean de Educație Rutieră și Karting Școlar „Trofeul Bârladului”. Concurenți din județele Vaslui, Braila, Suceava, Iași , Bacău și Vrancea au participat la trei categorii de vârstă: Bambini (5-9 ani), Pufo (9 – 13) si Kadet (13 – 16). Cei care au ocupat locuri pe podium au fost premiați cu medalii și diplome. Competiția a fost organizată de Clubul Copiilor ”Spiru Haret” din Bârlad, în parteneriat cu primăria locală. Reprezentanții Cercului de Karting Barlad, au participat la toate categoriile de vârstă și au reușit să obțină două locuri pe podium.

Traseul concursului a fost amenajat pe porțiunea din Bulevardul Republicii cuprinsă între cele două hoteluri, între orele 12 – 16, iar traficul rutier a fost oprit în această perioadă pentru ca integritatea fizică a sportivilor să nu fie pusă în pericol. Anul acesta, pe lângă probele de educație rutieră și viteză, concurenții au participat în premieră și la o probă de testare a îndemânării.

Elevii bârlădeni s-au comportat foarte bine, avem un loc I la categoria Bambini, locul doi la categoria Pufo și un loc patru la Kadet. Ne așteptam să avem rezultate pentru că pentru asta muncim, dar și ceilalți participanți sunt adversari redutabili. Nu putem vorbi despre faptul că ei au fost outsideri, mă bucur că au venit pentru că astfel valoarea e mai clară. Concursul este un proiect al Cercului de Karting de la Clubul Copiilor Bârlad, care momentan este în faza regională, dar pe care sperăm ca la anul să îl putem trece la faza națională. Este în calendarul activităților extrașcolare al Ministerului Educației și sperăm să îl creștem de la an la an. Ne-a onorat că am avut o prezență destul de serioasă și numeroasă. Cluburile de karting sunt costisitoare, este de muncă și concurența e serioasă. E destul de greu dar e foarte frumos. Mulțumesc Primăriei, Poliției, Jandarmeriei și părinților copiilor de la Liceul Industrial și Liceul Pedagogic, care ne-au ajutat extraordinar de mult”, ne-a declarat Marius Gîmbuță, directorul Clubului Copiilor Bârlad.

Concursul a fost o repetiție pentru bârlădeni înainte de începerea campionatului național de karting școlar, pe 28- 29, cu prima etapă la Târgu Secuiesc.

Iată cum a arătat podiumul la fiecare categorie:

Bambini (50 cc)

– Loc I – Denis Costache – Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad

– Loc II – Alexandru Matei Gheorghiescu – Palatul Copiilor Iași

– Loc III – Victoria Cleopatra Lazaret – Clubul Copiilor Bicaz

Pufo 60 (cc)

– Loc – I – Rareș Onciuleanu – Palatul Copiilor Suceava

– Loc – II – Mihnea Cosmin Oprea- Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad

– Loc – III – Alexandru Ceparu – Clubul Copiilor Roman

Kadet (80 cc)

– Loc – I – Mihai Alexandru Spiridon – Clubul Copiilor Iași

– Loc – II – Răzvan Costache – Palatul Copiilor Brăila

– Loc – III- Andrei Rusu – Palatul Copiilor Vaslui

About Tehno Redactor