Home » Invatamant » Elevii claselor a VII-a vor avea manuale noi cel mai devreme după o lună de la începerea cursurilor

Elevii claselor a VII-a vor avea manuale noi cel mai devreme după o lună de la începerea cursurilor

Anul școlar 2019-2020 nu va începe sub bune auspicii pentru toți școlarii.

Elevii claselor a VII-a, de exemplu, nu vor avea manuale noi, după care trebuie predată programa școlară. Până una alta le vor folosi pe cele vechi, atâtea câte sunt.

Reprezentanții Ministerului au asigurat conducerile școlilor că, până în luna octombrie, toți școlarii vor intra în posesia manualelor noi.

La Școala Gimnazială „Iacov Antonovici” situația este aceeași. La fel ca în anii trecuți, licitațiile pentru manuale s-au făcut târziu. Conducerea instituției spune însă că, începând de astăzi, vor putea face comenzi online.

Nu e nimic neobișnuit ca anul școlar să înceapă fără manuale. Atât elevii, cât și profesorii sunt familiarizați cu astfel de situații jenante, dar sunt totuși mulțumiți că anul acesta doar cărțile de clasa a VII-a lipsesc.

Cei din clasa I sunt norocoși în 2019, pentru că absolut toți vor avea abecedare noi la început de an școlar. De fapt, abecedarele de altă dată se numesc acum „Manuale de Comunicare în Limba Română”.

Reprezentanții școlii „Iacov Antonovici” spun că au achiziționat manuale școlare noi pentru celelalte clase, dar nu integral, o parte dintre elevi fiind nevoiți să le folosească pe cele vechi.

Școala a cumpărat în completare manuale noi, dar procesul instructiv – educativ nu va avea de suferit. Profesorii speră, totuși, ca elevii de clasa a VII-a să poată studia de pe manualele noi în câteva săptămâni, dacă autoritățile de la Ministerul Educației se vor ține de cuvânt. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: