Home » Sanatate » Vaccin pe risc propriu! La Spitalul „Beldiman”, protocolul medical nu prevede testarea la antirabic

Vaccin pe risc propriu! La Spitalul „Beldiman”, protocolul medical nu prevede testarea la antirabic

Nu și-a însușit bine cursurile predate la FEG Bârlad! Asta este concluzia la care au ajuns reprezentanții Spitalului bârlădean, în urma declarațiilor făcute de o cursantă, care și-a manifestat nemulțumirea că nu i s-a făcut testare la vaccinul antirabic.

Femeia mușcată de un câine necunoscut s-a simțit foarte rău după primele doze de vaccin, iar durerile de oase și mușchi au adus-o din nou la secția infecțioase, unde îi fusese administrat vaccinul.

I s-au dat niște pastile, medicii considerând că a făcut o reacție adversă. Declarația cursantei la FEG a inflamat spiritele, iar conducerea unității a reacționat la articolul publicat de Est News, în ediția din 3 septembrie, prin purtătorul de cuvânt.

„Dată fiind gravitatea rabiei și inexistența unui tratament, nu există contraindicații în administrarea vaccinului antirabic. Nu necesită cu strictețe un mod de aplicare, fiecare pacient reprezentând un caz aparte, funcție de gravitatea mușcătorii, locul acesteia, date despre animal. Pacienta în cauză a fost examinată conform protocolului existent în spital, întocmit conform recomandărilor naționale. Pacientei i s-a explicat că vaccinarea este profilactică, în condițiile în care rabia este o boală mortală, a fost evaluată în cazul apariției mialgiilor, acestea fiind fără răsunet biologic sau semne de miozită și i s-a recomandat tratament simptomatic.”, a declarat Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Elena Beldiman”.

Aceasta a mai precizat că protocolul nu include și efectuarea de testare la vaccinări, dar că post-vaccinal pot apărea efecte adverse precum: reacție inflamatorie locală, mialgii, febră, tulburări respiratorii și foarte rar convulsii și encefalopatie. A ținut să sublinieze că anual, la secția de boli infecțioase a Spitalului „Elena Beldiman”, se vaccinează în medie 576 de pacienți, fără reacții adverse la vaccinul antirabic, cu excepția unei singure paciente care a prezentat eritem la locul vaccinării.

Din cele declarate de reprezentanții spitalului, pacienta a înțeles că protocolul nu prevede testarea înaintea vaccinării, dar nu a înțeles de ce medicii nu i-au explicat că pot apărea reacții și, dacă acestea sunt grave, să se prezinte la spital. Nu doar în cazul vaccinului antirabic protocolul nu prevede testarea, ci în cazul tuturor vaccinurilor de pe piață. Medicul Angelica Gramaticu spune că există o serie de medicamente, antibioticele, pentru care protocolul prevede testare înaintea administrării acestora.

Nu puțini pacienți au recunoscut că au primit antibiotice pe cale orală sau injectabile, fără a li se face testare sau fără a fi întrebați dacă sunt alergici la substanțe. Unii, mai conștienți, au cerut expres cadrelor medicale să li se facă testare, deși nu se știau alergici nici la penicilină, nici la alte substanțe din categoria antibioticelor. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*