Home » Justitie » ”Ziua Porților Deschise” la ISU Vaslui, la împlinirea a 171 ani de la bătălia din Dealul Spirei

”Ziua Porților Deschise” la ISU Vaslui, la împlinirea a 171 ani de la bătălia din Dealul Spirei

Cele șase unități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui își vor deschide porțile, astăzi, pentru public cu ocazia Zilei Pompierilor din România, prilej cu care oamenii vor putea să vadă tehnica din dotarea echipajelor de salvatori de la noi din județ. În aceeași zi, mai mulți subofițeri și un ofițer din cadrul ISU Vaslui vor fi avansați în grad înainte de împlinirea stagiului minim în grad. 
Ziua Pompierilor din România va fi marcată de către ISU Vaslui la fel ca și în anii de urmă, cu activități derulate în cadrul tuturor unităților din județ. Astfel, începând cu ora 9.00 și până aproape de finalul programului, mai precis ora 15.00, cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator vor putea vizita subunitățile din Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, inclusiv punctele de lucru din Ivănești și Murgeni. De asemenea, vizitatorii vor putea să cunoască aspecte importante legate de activitățile, rolul și principalele atribuții ale structurilor de intervenție.
”Participanții vor avea ocazia să vizualizeze tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative, să cunoască măsurile și modul de comportare pe care trebuie să le adopte în cazul producerii diverselor situații de urgență. Totodată, vor putea să vadă și unele exerciții demonstrative de mânuire a tehnicii și accesoriilor din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pe lângă activitățile de lucru cu publicul, ISU Vaslui va avea și o activitatea cu caracter intern în cadrul căreia un ofițer și șase subofițeri, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribițiilor, pregătire profesională și comportare demnă, vor fi avansați în grad înaintea împlinirii stagiului minim în grad.
De asemenea, la subunitatea din Bârlad va avea loc o slujbă de pomenire a celor doi pompieri din municipiu care au murit la datorie pe 23 iunie 1963. În acea zi, locotenentul Ioan Martac și caporalul Victor Ivașcu au fost suprinși de un stâlp care s-a prăbușit pe o parte, iar firele de curent i-au electrocutat. În acel moment, cei doi pompieri scoteau pe un geam al unei creșe copiii aflați în interior, în condițiile în care clădirea învecinată, un depozit cu lichide inflamabile ce aparținea de Sanepid, fusese cuprins de un puternic incendiu. După incident, ministrul Afacerilor Interne de la acea vreme a dat denumirea, printr-un ordin, ca unitatea de pompieri din Bârlad să poarte denumirea celor doi eroi. (Ionuț PREDA) 

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: