Home » Administratie » Programat exact în campania electorală pentru alegerile locale, Bârlad Fest nu a primit votul consilierilor

Programat exact în campania electorală pentru alegerile locale, Bârlad Fest nu a primit votul consilierilor

Ghinion! Bârlad Fest, un eveniment cum nu a mai văzut orașul rulmenților la Zilele Culturale ale Bârladului, nu a primit votul consilierilor locali. Organizarea acestui spectacol muzical pe Stadionul „Rulmentul” în perioada 22-24 mai 2020, în cadrul Zilelor Culturale ale Bârladului, a făcut obiectul unui proiect de hotărâre, trecut pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu din 31 octombrie.

Primarul s-a bazat pe votul consilierilor PNL, dar și pe un al 11-lea vot, care nu a fost exprimat în sensul dorit de inițiatorul proiectului. Acest „Untold” sau „Neversea” de Bârlad avea, prin data la care era programat, un vădit iz electoral, aspect care nu a putut fi trecut cu vederea de toți consilierii, cu excepția celor ai PNL.

Membrii PSD ai legislativului local au fost de părere că este un efort logistic foarte mare din partea municipalității și au propus mutarea datei organizării acestui super-concert, ori înainte de campania electorală, ori după alegerile locale. Consilierii PSD au propus ca Zilele Culturale ale Bârladului să se desfășoare ca și până acum, în stilul tradițional care le-au consacrat, fără a fi umbrite de manifestări cu scop electoral, menite să aducă voturi pentru un nou mandat actualului primar.

Reprezentanții SC Costimar New Concept SRL Bârlad, firma care urma să încheie acordul de colaborare cu Primăria pentru organizarea Bârlad Fest, au spus că reprogramarea este imposibilă, din cauza faptului că artiștii invitați au deja agenda făcută. Prezenți la ședință, cei doi tineri întreprinzători de la SC Costimar New Concept au părăsit sala de ședințe dezamăgiți. Principalul motiv al votului negativ dat de consilieri a fost legat de data organizării evenimentului, adică în plină campanie electorală pentru alegerile locale.

Bârlad Fest ar fi adus în fața bârlădenilor, conform acordului de colaborare dintre municipalitate și SC Costimar New Concept, 80 de artiști și trupe recunoscute în România, care ar fi evoluat pe Stadionul Municipal „Rulmentul”. Primăria se obliga să asigure un traseu pentru mijloace de transport în comun până la stadion, să asigure în mod gratuit energia electrică și să pună la dispoziție un electrician autorizat pentru verificarea instalației electrice din locație, pentru eliberarea autorizației ISU. De asemenea, Primăria să pună în mod gratuit la dispoziția prestatorului serviciile Poliției Locale, Jandarmeriei, Pompierilor, Ambulanței și Poliției și să asigure gratuit prestatorului spații de publicitate pentru promovarea evenimentului, precum și acordarea autorizației funcționării caravanei stradale. Cu alte cuvinte, o adevărată desfășurare de forțe pentru trei zile de muzică, oferite „întâmplător” cu doar două săptămâni înainte de alegerile locale.

Respingerea proiectului privind acest eveniment unic în mandatul primarului Boroș, l-a enervat la culme pe edil, care a răbufnit într-un comunicat postat imediat pe site-ul instituției. Acesta a precizat că toți consilierii care nu au fost de acord cu organizarea evenimentului „au votat împotriva unei inițiative care ar fi conectat municipiul Bârlad la un circuit național de concerte de anvergură și ar fi adus aici tineri din toată regiunea și chiar din țară. Evenimentul s-ar fi putut ține pe terenurile 2 și 3, iar terenul 1 ar fi fost folosit pentru ridicarea a două baloane cu aer cald, ceea ce nu s-a mai făcut niciodată în oraș. Este total dezonorant să condamni Bârladul la izolare”.

Nu putem să nu ne întrebăm cine l-a oprit pe domnul primar ca încă de la începutul mandatului să se implice în organizarea unor astfel de evenimente unicat și să scoată din izolare Bârladul? (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*