Home » Social » Inspecția Muncii Vaslui către angajatori și angajați: Luați măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID – 19!

Inspecția Muncii Vaslui către angajatori și angajați: Luați măsuri pentru prevenirea infectării cu COVID – 19!

de Dănuț CIOBANU 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui atenționează atât angajatorii cât și angajații/lucrătorii că au obligația să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării angajaților/lucrătorilor cu virusul COVID –19. 

Angajatorii au obligația de a prelucra angajații/lucrătorii asupra principalelor măsuri necesar a fi întreprinse: spălarea mânilor cât mai des posibil cu apă și săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool; utilizarea măștilor de protecție de către persoanele bolnave; evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute; evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate; acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut; dezinfectarea periodică a suprafețelor de contact cu soluții pe bază de clor sau alcool.

Totodată, angajatorii trebuie să aibă în vedere dispozițiile legale conform cărora, măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu comportă, în nici o situație, obligații financiare pentru angajați/lucrători.

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor și recuperării capacității de muncă, asigurații pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în O.U.G.nr. 158/2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1311/2018, cu modificările și completările ulterioare.

Inspecția Muncii va verifica în continuare, cu responsabilitate, modul în care angajatorii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniile de competență.

”Activitatea de comunicare și relații cu publicul a Inspecției Muncii nu va fi întreruptă, însă siguranța tuturor este cea mai importantă în contextul actual. Astfel, recomandăm publicului să evite deplasările care nu sunt obligatorii și să se limiteze la cele strict necesare”, a spus Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.

Pentru depunerea documentelor, persoanele fizice și juridice au la dispoziție mijloace de comunicare indicate pe site-ul Inspecției Muncii:https://www.inspectiamuncii.ro/buletin-informativ,https://www.inspectiamuncii.ro/petitii-si-sesizari și, pentru inspectoratele teritoriale de muncă, la adresa:https://www.inspectiamuncii.ro/contact.

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: