Home » Social » ”Dorel” se joacă la vane. O nouă avarie la rețelele de apă din municipiul Vaslui

”Dorel” se joacă la vane. O nouă avarie la rețelele de apă din municipiul Vaslui

În ultima perioadă, au avut loc mai multe avarii la sistemul de alimentare cu apă de la nivelul municipiului Vaslui. Vineri, pe strada Siret din Cartierul 13 Decembrie, conducta de alimentare cu apă a blocurilor din zonă s-a spart.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că toate aceste probleme la rețelele de apă apar din cauza manevrării incorecte a vanelor din cadrul sistemului de alimentare.

”SC Aquavas lucrează la contorizarea scărilor de bloc, iar vanele de închidere și deschidere a apei sunt utilizate incorect. Manevrarea unei vane trebuie făcută de personalul specializat. Din această cauză pe unele zone din oraș se face o presiune a apei mare, care dă în afară. Știu ce vorbesc, pentru că până acum când nu s-a umblat la vane nu era nicio problemă. Nu erau zone în oraș cu suprapresiune”, a spus Vasile Pavăl.

În anul 2020, SC Aquavas Vaslui continuă lucrările de contorizare a scărilor de bloc. Cum anul trecut societatea nu a cheltuit banii destinați acestor lucrări, se așteaptă ca în acest an situația să se schimbe radical.

Practic, campania de contotizare a instalațiilor de alimentare cu apă potabilă pe fiecare scară de bloc din municipiul Vaslui va dura aproximativ trei ani. La această dată, dintr-un total de 330 scări de bloc mai sunt de contorizat 200 scări de bloc. Primăria Vaslui a prevăzut în bugetul pentru anul 2019 suma de 500.000 lei pentru finanțarea lucrărilor de contorizare.

În paralel cu lucrările de contorizare, Aquavas Vaslui introduce un proiect pilot de citire a apometrelor de la distanță.

”Se va implementa acest proiect, pentru ca indexul la apă să poată fi citit din parcarea blocului. Așa nu vor mai fi discuții, că proprietarii nu ne dau voie în locuințe persoanelor care citesc datele. Va fi achiziționată aparatura necesară și se va implementa urgent acest program”, a explicat Vasile Pavăl.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: