Home » Local » Echipamente de protecție și materiale dezinfectante, donate Spitalului Huși de episcopie

Echipamente de protecție și materiale dezinfectante, donate Spitalului Huși de episcopie

Episcopia Hușilor a donat spitalului municipal din localitate cantități importante de echipamente de protecție și materiale dezinfectante pentru a veni, astfel, în sprijinul personalului medical în plin pandemie de coronavirus. Unitatea medicală hușeană este a patra entitate sanitară din județ, după spitalele din Vaslui și Bârlad și Serviciul de Ambulanță, sprijinite de Biserica Ortodoxă Română.

Seria acțiunilor caritabile desfășurate de Episcopia Hușilor continuă, în această perioadă de grea încercare pentru întreaga lume, cu noi donații făcute către unitățile sanitare din județ. Acum a venit rândul Spitalului Municipal Huși să primească un sprijin de la reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, cadrele medicale ale acestei unități au primit nu mai puțin de 500 de măști de protecție, câteva sute de perechi de mănuși, precum și zece litri de dezinfectant. Reprezentanții Episcopiei Hușilor susțin că donațiile de echipamente de protecție și materiale dezinfectante vor fi mult mai consistente, însă se confruntă cu aceeași mare problemă a lipsei lor de pe piață. De altfel, comenzile sunt făcute și, odată ce acestea vor ajunge, vor fi date mai departe către spital. De asemenea, Episcopia Hușilor va mai face și alte donații unității medicale hușene, însă acestea vor fi anunțate odată ce vor fi achiziționate.
Reamintim că Episcopia Hușilor a mai donat 20.000 de euro Spitalului Județean de Urgență Vaslui în vederea cumpărării unui aparat de testare și depistare a COVID-19. Alți 5.000 de euro au mers și către Spitalul de Urgență Bârlad, bani din care trebuie achiziționate echipamente de protecție și materiale dezinfectante. Nu în ultimul rând, episcopia a pus la dispoziția Serviciului Județean de Ambulanță o autosanitară pe perioada pandemiei de COVID-19. (Ionuț PREDA)

About Buta Crina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Viața în timp de pandemie a copiilor din satele vasluiene: foame, lipsă de educație și sprijin emoțional

Pandemia de coronavirus a înrăutățit considerabil viața copiilor din ...

Alianța USR PLUS Huși a lansat candidații la Primărie și la Consiliul Local

Corneliu Filip este candidatul Alianței USR PLUS pentru funcția ...

Bani pierduți. Județul Vaslui, codașul Moldovei la proiectele europene nerambursabile

de Dănuț CIOBANU  Județul Vaslui este pe ultimul loc ...