Home » Agricultura » Fermierii vor depune online la OJFIR Vaslui, dosarele de achiziții din proiectele europene

Fermierii vor depune online la OJFIR Vaslui, dosarele de achiziții din proiectele europene

Începând cu data de 27 martie 2020, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va primi spre analiză și avizare dosarele de achiziții ale beneficiarilor publici de finanțare europeană nerambursabilă doar prin intermediul noului modul on-line. Modul este destinat achizițiilor pentru proiectele de investiții publice finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Detalii privind pașii ce trebuie parcurși pot fi regăsite în cadrul paginii de instrucțiuni pentru modulele on-line, pagină accesibilă la adresa https://online.afir.info/Help.

”În relația cu AFIR, beneficiarii publici vor putea depune prin intermediul modulului on-line programul achizițiilor pentru proiect, vor putea să încarce sau retrage dosarele de achiziții și să răspundă la solicitările de informații suplimentare ale AFIR. De asemenea, notificarea în urma verificării documentației depuse on-line va fi primită tot prin sistemul informatic. Achizițiile derulate prin negociere fără publicare prealabilă, precum și modificarea contractelor de achiziție sau contestațiile în urma deciziilor comunicate de centrele regionale, cu privire la verificarea unei achiziții se vor depune în continuare, în format letric”, a spus Alin Trifu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Vaslui.

Această nouă facilitate se aplică submăsurilor 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural și beneficiarilor publici ai submăsurilor 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală și 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL din PNDR 2020 și se referă la achizițiile specifice bunurilor, serviciilor și lucrărilor, derulate prin: achiziție directă, procedura simplificată și licitație deschisă.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: