Home » Business » Turismul vasluian este în colaps. Într-o singură lună au venit în județul nostru doar 30 de turiști

Turismul vasluian este în colaps. Într-o singură lună au venit în județul nostru doar 30 de turiști

Datele statistice confirmă prăbușirea afacerilor în domeniul turismului în perioada de pandemie de coronavirus. Practic, de la o lună la alta, industria ospitalității de la nivel local se apropie de un adevărat dezastru. Spre exemplu, dacă în luna aprilie 2020 indicele de utilizare netă a locurilor a scăzut la 5,3% față de 23,8 în aprilie 2019, în luna mai indicele s-a prăbușit la 0,8% față de perioada similară a anului trecut.

În luna mai 2020, numărul turiştilor cazaţi, (sosirile) în judeţul Vaslui a fost de 30, înregistrându-se 34 de înnoptări. În luna mai 2019 se înregistrau următoarele valori: 4.796 sosiri şi un număr de 6.132 de înnoptări.

Consiliul Județean Vaslui a aprobat, recent, încheierii Protocolului de colaborare dintre județul Vaslui și ”Asociația Călător prin România”. Potrivit  documentului, părțile își exprimă acordul privind cooperarea în vederea elaborării și aplicării politicilor de promovare a punctelor turistice din județul Vaslui.

Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea interinstituțională în vederea: realizării și montării plăcuțelor turistice digitale care conțin cod Q.R., care vor fi amplasate pe obiectivele turistice și monumentele de patrimoniu din județul Vaslui (costul de realizare și montare a acestora revine promotorului); completării cu informații din județul Vaslui și utilizării cu titlu gratuit a platformei digitale realizate prin grija promotorului (https://travellerinromania.com/), unde turiștii pot intra în contact cu istoria și legendele obiectivelor turistice, pot cunoaște portul popular și gastronomia tradițională din județ etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: