Home » Agricultura » Apicultorii vasluieni fac rând la depunerea cererilor pentru ajutorul de 25 lei/familie de albine

Apicultorii vasluieni fac rând la depunerea cererilor pentru ajutorul de 25 lei/familie de albine

Apicultorii vasluieni nu se lasă așteptați la depunerea dosarelor pentru obţinerea ajutorului de minimis în valoare de 25 lei/familie de albine. Cererile se pot depune în perioada 1-15 septembrie 2020, atât la sediul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui, cât şi prin fax. poştă sau e-mail. Până la această dată, au fost înregistrate nu mai puțin de 176 solicitări, pentru un număr total de 16.778 familii de albine.

”Prevederile schemei se aplică următoarelor categorii: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; apicultori, persoane juridice, precum şi oricare forme asociative cu sau fară personalitate juridică constituite conform legii”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Pentru obţinerea ajutorului de minimis sunt necesare următoarele documente: cerere tip; copie a BI/CI al solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al reprezentantului legal; copie a certificatului de înregistrare la Registrul comerţului/ Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor, sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea; dovadă cont activ bancă/trezorerie: copie document de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară. Județul Vaslui are aproximativ 6.500 de apicultori, care dețin peste 120.000 de familii de albine.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*