Home » Invatamant » Cum va începe noul an școlar în liceele bârlădene?

Cum va începe noul an școlar în liceele bârlădene?

Liceele din Bârlad par pregătite să își primească în siguranță elevii, în noul an școlar. Fiecare liceu și-a întocmit propriul plan în baza căruia se vor desfășura cursurile, în concordanță cu scenariul galben, stabilit de DSP. Pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului, nu vor avea loc festivități de deschidere a noului an școlar, iar întâlnirile elevilor de clasa a IX-a și a V-a se vor face în condiții de distanțare, pe grupe și la ore diferite.

La Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”, în prima zi de școală vor fi prezenți fizic doar elevii claselor a V-a și a IX-a, în intervale orare diferite și pe grupe. Prezența lor este necesară, având în vedere că trebuie să-și cunoască diriginții. Pentru debutul anului școlar 2020-2021, Consiliul de Administrație al Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu” a hotărât ca elevii claselor a VIII-a și a XII-a să frecventeze zilnic cursurile, asigurându-se condiții de distanțare în clase. Elevii claselor V-VII și IX – XI vor participa la cursuri astfel: câte jumătate dintre ei, o săptămână în clase, o săptămână online, cu respectarea criteriului alfabetic.

La Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, în prima zi de școală vor fi prezenți jumătate din numărul total al elevilor liceului. Toate clasele de a IX-a se vor întâlni pe 14 septembrie cu diriginții, pe grupe, eșalonat, la ore diferite. Pentru debutul anului școlar, Consiliul de Administrație a hotărât ca elevii claselor IX-XII să învețe prin rotație, o jumătate dintre ei, câte două săptămâni la școală și apoi, câte două online.

Și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” și-a pregătit scenariul pentru începerea noului an școlar. În prima zi de școală vor fi prezenți în curtea liceului, pe parcursul întregii zile, toți elevii, dar eșalonat, pe grupe și ore diferite. Doar elevii claselor a XII-a vor frecventa în mod normal cursurile. Ceilalți elevi, împărțiți în câte două serii, vor veni pe rând câte o săptămână la școală, iar o săptămână vor face cursuri online.

 Cum se vor desfășura cursurile în liceele tehnologice din Bârlad

 Ca și în cazul celorlalte licee, și la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, în prima zi de școală vor fi prezenți elevii claselor a IX-a, pentru a discuta cu diriginții, la prima lor întrevedere. Vor veni pe grupe și în intervale orare diferite, bine stabilite. Începând de a doua zi, doar elevii claselor a XII-a vor frecventa cursurile in mod obișnuit, fiind repartizați într-un număr redus pe clase, astfel încât să se respecte distanțarea impusă de lege. Elevii din clasele IX-XI vor învăța alternativ, o jumătate dintre ei câte o săptămână în clase, și câte o săptămână online. Având în vedere lipsa spațiului, elevii din clasele a IX-a și a X-a vor învață în schimbul II, adică după-amiaza. Clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” vor învață dimineața. Tot dimineața vor veni la cursuri și elevii Școlii profesionale.

Și la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” elevii claselor a IX-a se vor întâlni pe 14 septembrie cu diriginții. Dar, la fel, pe grupe și la ore diferite, ceilalți din clasele mai mari urmând sa ia legătura cu diriginții, online. Doar elevii din clasele primare și cei din clasele a XII-a vor frecventa școala zilnic. Clasele V-VIII și IX-XI vor studia câte două săptămâni la școală și alte două acasă, online, în grupe, astfel încât în unitatea școlară distanțarea să poată fi respectată.

Orele de educație fizică și sport se vor desfășura în aer liber, iar pe timpul sezonului rece, acestea vor fi efectuate în sală, unde elevii vor putea face gimnastică sau alte sporturi care nu implică în niciun fel contactul fizic sau contactul cu obiecte folosite în comun. (M.N.)

About admin

One comment

  1. Nimeni in drum la carma educatiei

    Astept de cand s-a facut numirea acestei persoane in fruntea invatamantului vasluian sa vad un CV facut public. Asa e corect, legal, normal. Nu e negociabil si e primul lucru cu care ne prezentam in fata oamenilor, mai ales acum, cand traim vremuri dificile, ciudate, nesigure si cerem oamenilor sa respecte aia, aia, aia. Ca e omul lui X, Y, Z, (spagari notorii locali sau nationali), pmp, pnl, usr, psd, alde (si cine o mai fi participat la impartirea sinecurilor) nu poate fi o carte de vizita. Din contra… Doar nu e pusa politic, ci pentru ca a fost un cadru didactic de exceptie, nu-i asa? Persoana cu functie publica importanta, care se ocupa de educatia copiilor nostri si indrumarea a sute de cadre didactice, trebuie sa ne spuna cine este. Cu atat mai mult cu cat lasa impresia ca e lipsita de educatie, stapanire de sine si are probleme de comportament. Ori poate, stie bine ce face dar prin teroare obtine plicuri cu bani, membri de partid, obedienta si ascultare neconditionata (doar are ”profesori” buni). Asemenea comportamente nu trebuie tolerate. Nu e de ce. Inca niste iesiri isterice in spatiul public, grobianisme la conferinte ori sedinte, si va trebui sa luam masuri legale de indreptare a lucrurilor. Nu are nici o legatura cu EDUCATIA acest tip de comportament. Si nici nu tremuram de frica ”personalitatilor” care au scos-o la interval. Punct.

%d blogeri au apreciat: