Home » Business » Inițiativa privată s-a prăbușit! COVID-19 a spulberat în câteva luni sute de noi afaceri

Inițiativa privată s-a prăbușit! COVID-19 a spulberat în câteva luni sute de noi afaceri

de Dănuț CIOBANU 

Criza provocată de COVID-19 a lovit extrem de dur mediul de afaceri de la nivelul județului Vaslui. Potențialii antreprenori au renunțat la demararea de noi afaceri, iar numărul firmelor intrate pe piață a scăzut dramatic. În consecință, creditarea a înghețat, ceea ce se traduce prin lipsa unor noi investiții și dezvoltarea activităților existente. Reculul economic se va contabiliza la veniturile bugetelor locale, precum și oferta de locuri de muncă.

În perioada ianuarie – august 2020, numărul firmelor înregistrate la Registrul Comerțului Vaslui a scăzut cu 39,6%. Potrivit datelor oficiale, în primele opt luni ale anului s-au întregistrat 688 de firme: 499 – SRL; 110 – II; 67 – PFA; 10 IF. În perioada similară a anului trecut, erau înregistrate de către întreprinzătorii vasluieni nu mai puțin de 1.139 de firme.

Prăbușirea inițiativei private se vede și în fluexurile financiare ale agenților economici de la nivel local. În luna ianuarie 2020, agenții economici din județul Vaslui aveau credite bancare în monedă națională în sumă totală de 534 milioane de lei. După jumătate de an de pandemie de coronavirus și debutul crizei economice, împrumuturile contractate la bănci au scăzut la valoarea de 520 milioane de lei.

Conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), situația nu este mai bună nici în ceea ce privește împrumuturile în valută. Dacă în luna ianuarie firmele aveau contractate credite la instituțiile financiare care totalizau suma de 56,3 milioane de lei, la sfârșitul lunii iunie a acestui an valoarea împrumuturilor s-a diminuat la 47,9 milioane de lei. Practic, societățile comerciale nu au mai apelat la credite bancare pentru a-și susține activitatea sau a demara noi investiții, fenomen care se  traduce printr-un blocaj la nivel economic.

În plină pandemie de COVID-19, mediul de afaceri vasluian a solicitat de urgență credite bancare avantajoase. Întreprinzătorii au precizat că băncile trebuie să practice comisioane mici aproape de zero, iar restul să nu fie mai mari de 2,5%. La fel ar trebui să facă și BNR, care să aibă o finanțare de 0% la fel cum fac instituțiile financiare din alte state ale lumii.

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: