Home » Administratie » Surpriza din urnă

Surpriza din urnă

Dragi bârlădeni cu drept de vot,

Știu, vi s-a urât de alegeri, vi s-a urât de pandemie, vi s-a urât de toți și de toate!

Mai ales, vi s-a urât să vi se tot spună ce și cum să faceți, să vi se tot spună cât de important este să mergeți la vot, ba chiar și cu cine ar fi bine să votați! Plictiseala și dezinteresul dumneavoastră cresc direct proporțional, în aceste zile, cu insistența celor care tot încearcă să vă responsabilizeze – sau nu!

Totuși, printre atâtea argumente și contraargumente privind mersul la vot, un lucru rămâne cert: aceste alegeri vor avea loc într-un singur tur de scrutin, iar pentru fotoliul de primar s-au înscris în cursă zece candidați. Prin urmare, voturile, multe sau puține, atâtea câte vor fi, se vor împărți între cei zece. Știu că sună deja ca o placă stricată dar, mai mult ca oricând, la aceste alegeri, va conta fiecare vot!

Surpriza din urnă poate fi votul tău sau al meu, al oricăruia dintre noi, pentru că un singur vot va putea face diferența! In plus, să ne gândim că un oraș ca Bârladul, cu atâtea probleme și proiecte care așteaptă să fie soluționate sau puse în practică, trebuie să aibă în frunte un primar preferat și votat de cât mai mulți cetățeni.

Gândiți-vă bine și nu irosiți ocazia de a vă spune cuvântul!

Nu le vom putea reproșa celor care vor conduce destinele Bârladului lipsa de implicare și dezinteresul față de problemele noastre, dacă ne vom comporta acum ca o masă inertă și indiferentă – iar unii chiar așa iși doresc să ne comportăm! Ce-ar fi să le facem o surpriză și să le dovedim că se înșală?

N-ar fi bine să dovedim noi înșine responsabilitate, pentru a le putea pretinde același lucru celor care vor fi aleși?!

Orice motiv care vă va determina să rămâneți acasă, nu poate fi decât unul neinspirat, orice motiv care vă va determina să mergeți la vot, nu poate fi decât un motiv bun – cel mai bun!

Votați cu mintea sau cu sufletul, votați pragmatic sau după criterii subiective… dar votați și cu puțină speranță!

Și, în primul rând, votați pentru voi!

Cu drag, același cetățean cu drept de vot, din municipiul Bârlad.

(sursa foto: ziuaconstanta.ro)

About Balan Andreea

%d blogeri au apreciat: