Home » Uncategorized » Pictorița Cristina Grigoraș, cu sufletul pe simezele Galeriei „N. N. Tonitza”

Pictorița Cristina Grigoraș, cu sufletul pe simezele Galeriei „N. N. Tonitza”

Galeria de Artă „N. N. Tonitza” și-a deschis în week-end, din nou, porțile pentru iubitorii de pictură. Până la sfârșitul lunii octombrie, poate fi vizionată expoziția personala „Formă și culoare”, a artistei plastice Cristina Grigoraș, expoziție al cărei vernisaj a avut loc sâmbătă, în condiții de pandemie.

Expoziția cuprinde 35 de tablouri realizate în ulei, portrete, natură moartă sau flori, lucrări ce au ajuns deja la sufletul celor care le-au privit la deschiderea expoziției.

„Pentru mine pictura este o necesitate, un refugiu care mă ajută sa trec în universuri paralele de culoare, atunci când cel real devine greu de suportat”, mărturisește pictorița aflată la a treia expoziție, dar prima personală, la Galeria de Artă.

La eveniment au participat prieteni ai autoarei, dar și pictori din Bârlad și chiar din alte orașe. Printre cei care au luat cuvântul a fost și Dionisie Gradu, pictor bârlădean, dar și Gheorghe Pintilie, artist plastic din Roman.

Într-o lume în care goana după bani a devenit o preocupare principală, încălcând toate limitele unei conviețuiri decente și în care principiile morale creștine, iubirea, iertarea și milostenia sunt prezente tot mai rar în viața noastră, care a căpătat în ultimul timp o coloratură sumbră din cauza virusului care a indus o stare de teamă în societate, pictorița Cristina Grigoraș ne invită la o sărbătoare a ochiului, arătând cu dezinvoltură că se poate și-n asemenea situații să ne oferim momente de bucurie. Ne invită, așadar, să beneficiem de bucuria prilejuită de actul ei artistic, pe care ni-l oferă cu toată căldura în acest lăcaș de cultură bârlădean, iar ea, bucurându-se de prezența noastră aici. Tablourile artistei sunt adevărate ferestre spre frumos și, având în vedere că ochii sunt fereastra sufletului, aceste picturi ne dezvăluie trăirile ei interioare, cu alte cuvinte însuși sufletul artistei. Cu o cromatică echilibrată, exaltată uneori de plăcerea de a reda exuberanța coloristică a florilor, alteori temperată de nostalgia pe care artista o trăiește deseori și pentru exprimarea căreia găsește toate mijloacele plastice la îndemână, Cristina Grigoraș face dovada unei artiste care a depășit de ceva timp teama eșecului, căpătând tot mai multă siguranță în exercitarea plastică a pasiunii sale pentru frumos și mai mult curaj în a-și dezvălui profunzimea sentimentelor sale tuturor celor care apreciază munca sa. O felicităm sincer pentru că astăzi ne-a reamintit că trebuie să ne și bucurăm și îi urăm mult succes pe drumul împlinirii artistice”, a declarat artistul plastic Gheorghe Pintilie. (M.N.)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*