Home » Administratie » Primarii și cei peste 1.100 de consilieri aleși au fost validați. Urmează depunerea jurământului

Primarii și cei peste 1.100 de consilieri aleși au fost validați. Urmează depunerea jurământului

Mandatele celor 86 de primari, a președintelui Consiliului Județean și a celor peste 1.100 de consilieri locali și județeni au fost validate de către judecătorii, în urma algerilor locale din 27 septembrie. De săptămâna viitoare, în prezența unui reprezentant al Prefecturii Vaslui, se va depune jurământul de către toți aleșii în cadrul ședințelor de constituire a consiliilor locale și a consiliului județean.

Noii dar și vechii primari și consilieri locali și județeni din Vaslui sunt tot mai aproape de a-și intrat în atribuții după votul poporului de la sfârșitul lunii trecute. Așa după cum prevede procedura, în ultimele zile secretarii primăriilor s-au ocupat de validarea la judecătorii a mandatelor celor 86 de primar și 1.070 de consilieri locali. De asemenea, în sarcina secretarului general al județului a căzut validarea mandatelor, la Tribunal, a celor 34 de consilieri și a președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Acum, sunt trei zile în care se pot depune contestații în instanță. Acolo unde nu vor exista astfel de plângeri, se vor organiza, începând de săptămâna viitoare, ședințe de constituire a consiliilor locale, cu depunerea jurământului de către consilierii votați pe listele permanente pe 27 septembrie, la fel ca și primarii aleși. În ceea ce-i privește pe supleanții care vor lua locul unora de pe liste în consiliile locale sau în cel județean, aceștia vor depune jurământul în prima ședința ordinară, atunci când, în multe cazuri, se vor alege și viceprimarii și reprezentanții din comisiile de specialitate.

După ședința de constituire, se va emite un ordin al prefectului privind constatarea constituirii, dacă s-a respectat acea prevedere legală cu privire la prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul de aleși locali sau județeni, după caz. Aceste ordine vor fi publicate pe site-ul Instituției Prefectului”, ne-a declarat prefectul județului, Mircea Gologan.
Reprezentanții Prefecturii Vaslui, care vor fi prezenți la ședințele de depunere a jurământului de către aleși, spun că se dorește constituirea noilor consilii locale și a Consiliului Județean până la sfârșitul acestei luni. (Ionuț PREDA)

About Buta Crina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d blogeri au apreciat: