Home » Local » Pedofil băgat la răcoare după patru ani de la emiterea sentinței!

Pedofil băgat la răcoare după patru ani de la emiterea sentinței!

Recent, polițiștii vasluieni au reușit să depisteze un individ care de aproape patru ani se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoare. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, este din satul Băcești și a fost condamnat în 2017 la opt luni de închisoare, sentință emisă de Tribunalul Vaslui întrucât a întreținu relații sexuale cu un minor.

”Joi, 1 aprilie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în serviciu de patrulare, în localitatea Băcești, județul Vaslui, au depistat, un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Bărbatul era urmărit național din anul 2017, când Tribunalul Vaslui a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ Vaslui.

Inidvidul a fost introdus în Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.

About Razvan Calin