Home » Local » Tânăr mort după ce a căzut din căruță în fața casei sale!

Tânăr mort după ce a căzut din căruță în fața casei sale!

Trupul său a fost prins între atelaj și unul din stâlpii porții. 

Un tânăr în vârstă de numai 24 de ani, din comuna Lipovăț, și-a găsit sfârșitul chiar în fața casei sale după ce a căzut din căruța pe care o conducea. Tragedia a avut loc în cursul după-amiezei de miercuri, 14 aprilie, în satul Fundu Văii. Bărbatul conducea o căruță încărcată cu fân și în momentul în care a ajuns în fața curții sale, s-a dezechilibrat și a căzut. Nenorocirea a fost că trupul tânărului a fost prins între unul din stâlpii porții și căruță, suferind un traumatism grav.

”La fața locului s-a intervenit cu o ambulanță SMURD tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă). La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită în stare de inconștiență o  persoană de sex masculin, în vârstă de 24 ani. Echipajul a efectuat manevrele de resuscitare, dar după o oră, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul victimei. Victima a suferit un traumatism grav, după ce, în cădere,  a fost prinsă între un atelaj cu tracțiune animală și stâlpul unei porți”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

About Razvan Calin