Home » Local » Coliziune între un TIR și două trenuri! (Foto+Video)

Coliziune între un TIR și două trenuri! (Foto+Video)

Traficul feroviar între Vaslui și Bârlad a fost oprit. 

Astăzi dimineață, o coliziune între un TIR și două garnituri de tren a dus la sistarea traficului feroviar între Vaslui și Bârlad. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 9, la trecerea peste nivel de calea ferată de pe raza satului Gara Roșiești. Autovehiculul de mare tonaj a fost lovit de două trenuri, unul care circulația pe relația Iași – Bârlad, iar celălalt pe Galați – Cluj.

”Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenint cu trei autospeciale echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, două ambulanțe SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Se pare că șoferul TIR-ului ar fi încercat să traverseze calea ferată, crezând că are timp să evite trenul de Iași – Bârlad care tocmai se apropia. Din păcate, calculele sale au fost eronate și nu a mai putut evita coliziunea. Norocul său a fost că trenul a lovit în plin remorca și mai puțin capul-tractor al TIR-ului. După aproximativ șapte – opt minute, TIR-ul a fost lovit din nou de o altă garnitură de tren, care circula pe relația Galați – Cluj. Această a doua coliziune a fost ceva mai ușoară, căci trenul doar a ”șters” cabina TIR-ului.

Din fericire, șoferul autovehicului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a scăpat doar cu câteva vânătăi și o sperietură zdravănă. După ce a primit îngrijiri de la echipele de intervenție sosite la fața locului, omul a refuzat transportul la spital. Doi pasageri din trenul de Iași – Bârlad (o femeie și un bărbat) au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă a fost vorba despre leziuni ușoare.

TIR-ul transporta 27 de tone de nitrocalcar, un îngrășământ chimic folosit în agricultură. Din fericire, nu este o substanță periculoasă pentru oameni sau mediul înconjurător și doar o mică parte din încărcătură s-a revărsat pe calea ferată. Atât șoferul TIR-ului, cât și mecanicii celor două trenuri au fost verificați cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Timp de aproximativ patru ore, atât traficul feroviar dintre Vaslui și Bârlad, cât și cel rutier de pe Drumul Județean (DJ) 244 A, au fost sistate.

About Razvan Calin