Home » Local » Corpuri de iluminat moderne pentru un sistem econom de iluminat public la Bârlad

Corpuri de iluminat moderne pentru un sistem econom de iluminat public la Bârlad

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că unul dintre proiectele importante pentru comunitatea locală – ”Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public din municipiul Bârlad” – a intrat în etapa înlocuirii corpurilor de iluminat existente cu aparate de iluminat cu LED. Lucrările au demarat de luni, 4 aprilie și, prevăd înlocuirea a 2.590 de corpuri de iluminat existente (inclusiv consolele), cu aparate de iluminat cu LED, de diferite puteri.
„Ne aliniem la tendințele europene în privința reducerii substanțiale a costurilor cu iluminatul public. Lucrările vor duce, evident, la economii mari la bugetul local și în același timp la reducerea emisiilor de carbon”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Proiectul mai prevede implementarea unor sisteme de telemanagement și montajul a 13 module de tip Gateway. Proiectul este finanțat de către Innovation Norway și are o valoare de peste 5.5 milioane lei (fără TVA). Lucrările sunt efectuate de SC GLOBALSERV ELIN SRL. Termenul de execuție este de 4 luni de la data predării amplasamentului.
În paralel cu proiectul finanțat de statul norvegian, la Bârlad se derulează, pe același segment, un alt obiectiv investițional, respectiv „Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Bârlad”. Valoarea acestuia este de peste 8,1 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și prevede modernizarea sistemului de iluminat public de pe 20 de străzi, respectiv B-dul Republicii, Șoseaua Tecuciului, Str. General Vasile Milea, B-dul Epureanu, Str. Mihai Eminescu, Str. Colonel Simonescu Sava, Str. Constantin Hamangiu, Str. Vasile Pârvan, Str. Paloda, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Dragoș Vodă, Str. Mihai Viteazul, Str. Căpitan Grigore Ignat, Str. Ioan Popescu, Str. Marcel Guguianu, Str. Primăverii, Str. Ștefan cel Mare, Str. 1 Decembrie, Str. Popa Șapcă și Str. Fagului.
În total, alți aproape 25 de km din sistemul de iluminat public vor fi modernizați, la care se adaugă și o extindere de 3,7 km.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, pe lângă aceste obiective investiționale, mai sunt în derulare proiectele:
1. Construire creșă Mircea cel Bătrân (realizat 99%);
2. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (realizat 35%);
3. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale (debut proiect);
4. Extinderea rețelei de gaze naturale (realizat 80%);
5. Pachet asfaltare 9 străzi (realizat 90%);
6. Modernizare iluminat Grădina Publică (realizat 40%);
7. Investiție privată Dedeman și Kaufland (debut proiecte);
8. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (realizat 35%).
9. Reabilitare și extindere rețele apă și canal (realizat 25%)

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*