Home » Administratie » Prefectul Daniel Onofrei va inspecta centrele de recenzare asistată din UAT-uri

Prefectul Daniel Onofrei va inspecta centrele de recenzare asistată din UAT-uri

Începând din cursul zilei de ieri, conducerea Prefecturii Vaslui a demarat o campanie de verificare a centrelor de recenzare asistată de la nivelul UAT-urilor. Acțiunea are ca obiectiv impulsionarea activității de recenzare, precum și o informare cât mai bună a cetățenilor cu privire la recensământul populației.

„Începând de astăzi (ieri n.r.) voi face astfel de verificări pentru că e o acțiune la care țin foarte mult. Județul Vaslui se află pe locul 30 la nivel național, în ceea ce privește recensământul populației și îmi doresc să fim printre județele fruntașe în această acțiune”, a spus Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.

Prefectul a adăugat că acțiunea de recenzare se desfășoară normal, dar problema vine atunci când se calculează procentul, deoarece ne raportăm la o populație mult mai mare decât cea reală și atunci procentul obținut este mai mic.

”În realitate, însă stăm destul de bine și am rugat conducătorii UAT-urilor să ne sprijine astfel încât să avem o adresabilitate mai bună pentru toți cetățenii. În mediul rural ar trebui să profite cetățenii de acest aspect, pentru că prin rotație acele centre de recenzare asistată sunt deschise la fiecare săptămână în alte sate, pentru a veni în sprijinul celor care nu se pot deplasa la distanță. Bineînțeles, că după această recenzare asistată va urma recenzarea efectivă, prin care personalul specializat se va prezenta la poarta oamenilor și va executa această acțiune la adresa fiecăruia”, a mai spus Daniel Onofrei.

(Dănuț CIOBANU) 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*