Home » Local » Medici bârlădeni premiați cu Ordinul “Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler

Medici bârlădeni premiați cu Ordinul “Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler

Printre cei 32 de medici de la nivel național, cărora li s-a conferit Ordinul “Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler, se numără și doi medici din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad:
• Dr. Aioanei Monica Dana
• Dr. Chilinciuc Ion
În semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în creșterea calității actului medical, pentru curajul și solidaritatea manifestate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19 de pe teritoriul țării noastre, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler celor 2 medici merituoși!
,,Mă simt onorată pentru distincția primită, a fost emoționant pentru mine să merg la Cotroceni. A fost un gest simbolic din partea domnului Președinte de mulțumire pentru întreg corpul medical, medici și asistente, care și-au depășit limitele în anii aceștia”, ne mărturisește doamna doctor Aioanei Monica Dana.
„Îi felicit atât pe doamna doctor Monica Aioanei, cât și pe domnul doctor Ion Chilinciuc pentru activitatea excepțională desfășurată in perioada pandemiei declanșată de virusul Covid 19, o activitate încununată astăzi de conferirea Ordinului “Meritul Sanitar” in grad de Cavaler de către președintele țării. Apartenența domniilor lor la colectivul de medici al spitalului bârlădean nu poate decât sa ne onoreze, cu atât mai mult cu cât sunt singurele cadre medicale din județ care au primit aceasta distincție binemeritata, ca rezultat al eforturilor susținute depuse in momente extrem de delicate și solicitante pentru sistemul medical. Domnul doctor Chilinciuc este, după cum bine știți, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensiva, iar doamna doctor Aioanei va prelua responsabilitate de șef al secției de Boli Infecțioase începând cu data de 01 Mai 2022, ca urmare a pensionarii doamnei doctor Simona Agache.
Din informațiile pe care le dețin, va pot spune ca au mai fost medici din echipa barladeana nominalizați pentru a primi acest titlu; in acest sens subliniez contribuția adusă de doamna doctor Gabriela Danis, epidemiolog și coordonator medical al instituției noastre, dar și munca doamnei doctor Catalina Manolache, șef de secție Medicina Interna.
Si pentru ca astăzi marcam Ziua Mondiala a Sănătății, permiteți-mi sa ii felicit pe toți colegii care lucrează la spitalul “Elena Beldiman” declară Ciprian-Cosmin Feraru, manager Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*