Home » Local » Polițiștii bârlădeni au reținut 3 bărbați pentru lovire. Judecătorii au dispus controlul judiciar pentru 60 de zile

Polițiștii bârlădeni au reținut 3 bărbați pentru lovire. Judecătorii au dispus controlul judiciar pentru 60 de zile

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au reţinut trei bărbați, domiciliați în municipiul Bârlad și comuna Alexandru Vlahuță, județul Vaslui, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, din municipiul Bârlad și din localitatea Buda, comuna Alexandru Vlahuță, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte produse în noaptea de 19/20 martie 2022, în municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 20 martie 2022, ora 02:00, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bârlad, aflat în incinta unui club situat pe strada Republicii, din municipiul Bârlad, care ar fi ținut în mână un cuțit, ar fi fost imobilizat, deposedat de cuțit și scos afară din club de un agent de pază, unde ulterior ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele, de doi bărbați, în vârstă de 29, respectiv 40 de ani.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că, la același club, în aceeași seară, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, ar fi agresat un alt bărbat, iar pentru aplanarea conflictului ar fi intervenit un bărbat în vârstă de 38 de ani, care ar fi fost lovit și el, cu pumnii, în zona feței.

Tot în aceeași seară, ora 04:00, bărbatul în vârstă de 29 de ani, împreună cu cei doi bărbați cercetați, ar mai fi agresat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Bârlad, care se afla la clubul respectiv, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

În data de 07 aprilie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cei trei bărbați cercetați, cu vârste de 26, 29 și 40 de ani, măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 8 aprilie 2022, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

De asemenea, în cadrul dosarului penal se efectuează cercetări și față de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bârlad, aceasta fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de cei trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani. De asemenea, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile și față de bărbatul în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bârlad, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: