Home » Local » Incendiu puternic la un depozit de resturi vegetale din municipiul Huși

Incendiu puternic la un depozit de resturi vegetale din municipiul Huși

Secția de pompieri Huși intervine cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un spațiu destinat depozitării și prelucrării resturilor vegetale din municipiul Huși, pe șoseaua Huși – Voloșeni, în zona „Sera de flori”.
Terenul aparține unui agent economic din localitate.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la resturile vegetale depozitate, flăcările punând în pericol o hală, o locuință și mai multe utilaje.
Pompierii militari acționează pe două sectoare de stingere, primul, pentru limitarea incendiului, iar cel de-al doilea, pentru protejarea bunurilor aflate în pericol. Nu sunt înregistrate victime.
Acțiunea este în desfășurare.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*