Home » Local » Talon I.T.P. fals descoperit la controlul de frontieră

Talon I.T.P. fals descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei,  un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 52 de ani, care conducea un autoturism marca Toyota Rav 4, înmatriculat în Bulgaria.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals și că autoturismul nu figurează în bazele de date ca având inspecție tehnică periodică valabilă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*