Home » National » 47 de inculpați reținuți ca urmare a perchezițiilor efectuate în dosare privind traficul de migranți

47 de inculpați reținuți ca urmare a perchezițiilor efectuate în dosare privind traficul de migranți

Urmare a percheziţiilor din data de 28.02.2023, derulate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Poliției de Frontieră Române, împreună cu poliţişti din cadrul Poliției Române, în cauze penale privind destructurarea unor grupări de trafic de migranţi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, Biroul Teritorial Arad și Biroul Teritorial Caraș Severin au luat măsura reținerii față de 47 de inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

1. În prima cauză, aflată pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara documentată împreună cu poliţişti de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, s-a reținut că, în perioada 2022 – februarie 2023, mai multe persoane de pe raza judeţului Timiş au constituit un grup infracţional organizat, cu lideri externi, aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, care a avut ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, respectiv pe raza județului Timiş şi, ulterior, transportarea prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României cu Ungaria de grupuri de migranţi spre ţări din Europa Centrală și de Vest.
Migranții au achitat prin sistemul ”hawala” sume semnificative de bani pentru a fi adăpostiți în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării și preluarea în vederea transportării spre vest.
În intervalul octombrie 2022 – februarie 2023, în urma activităţilor de desfăşurate de poliţişti de frontieră din cadrul STPF Timiş în colaborare cu Sectorul PF Nădlac, au fost interceptate și oprite la Punctul de Trecere a Frontierei II un număr de 17 (şaptesprezece) transporturi ilegale organizate de grupul infracțional organizat, fiind identificaţi un număr de peste 430 migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

2. În cea de-a doua cauză, aflată pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara şi documentată de către poliţişti de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2022, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, structurat pe două segmente și mai multe paliere de lucru, care a acționat coordonat în scopul transportării, adăpostirii, și îndrumării unor migranți de origine afro-asiatică, în vederea obținerii de importante foloase materiale pentru fiecare dintre membrii acestuia.
Grupul infracțional organizat a fost structurat pe două segmente: segmentul I care a acționat la nivelul Municipiului Timișoara și în împrejurimile acestui oraș, care s-a ocupat cu adăpostirea și transportarea migranților către locurile de îmbarcare în ansambluri rutiere de transport marfă, și segmentul II, format din șoferii de tir, care au preluat migranții, pe care i-au ascuns în ansamblurile rutiere conduse de ei, pentru a-i trece fraudulos frontiera de vest a României.
Astfel, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, membrii grupului au comis un număr de 34 de fapte de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora. Totodată, membrii grupării care acționează în cadrul segmentului II al grupării infracționale – șoferi profesioniști de transport internațional marfă – au fost depistați de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac în 10 situaţii în punctul de trecere al frontierei dintre România și Ungaria în timp ce transportau, ascunși în vehiculele conduse de aceștia, un număr de peste 200 migranti, transportați și adăpostiți anterior de membrii grupării infracționale din segmentul I.
De asemenea, membrii grupului infracțional au dezvoltat legături infracționale cu persoane din cadrul unor instituții de stat, reușind cu ajutorul unor funcționari din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș să preia în mod ilegal mai mulţi migranți minori depistați de autorități neînsoțiți de părinți sau alte rude. În acest scop, membrii grupului infracțional fie au prezentat documente emise de autoritățile din Republica Arabă Siria, a căror autenticitate să nu poată fi verificată, fie au scos efectiv minorii din centrul de protecție, fără nicio justificare.

3. În cea de-a treia cauză, aflată pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, s-a reținut că, pe teritoriul României a fost constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fiind comise 10 acte materiale de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora, vizând un număr de 50 de migranți.

4. În cea de-a patra cauză, aflată pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin, s-a reținut că, în cursul anilor 2022-2023, un număr de şase persoane din județul Caras-Severin, cu vârste cuprinse între 29 și 19 de ani, au pus bazele unui grup infracțional organizat, la care au aderat alte patru persoane din judeţul Timiş, având drept scop comiterea infracțiunilor de trafic de migranți, cu scopul de a obține beneficii financiare substanțiale.
Membrii grupului infracțional au acționat coordonat în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii şi transportării unor grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. În fapt migranții au fost trecuți ilegal frontiera de stat româno-sârbă, pe raza județului Caraș-Severin, după care au fost transportaţi, cu diferite autoturisme, schimbate în mod frecvent, pe raza județului Timiș. Aici migranții au fost predați altor persoane în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.
După predarea migranților de către segmentul coordonat de membrii grupului în locurile prestabilite, aceștia au fost transportați pe raza municipiului Timișoara în diferite locații unde au fost găzduiți temporar în apartamente/imobile închiriate, până la reorganizarea grupurilor în vederea scoaterii din țară prin județul Arad.

În cadrul activităților de documentare, au fost identificate și monitorizate mai multe transporturi de migranţi organizate de membrii grupului infracțional, grupuri formate în general din 3-15 persoane. În perioada octombrie 2022-februarie 2023, au fost depistate un număr de 11 persoane, introduse fraudulos pe teritoriul României, toate de origine afro-asiatică, dintre care 2 minori, care au fost transportaţi de membrii reţelei.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 28.02.2023, poliţiştii de frontieră au depistat, în mai multe locaţii de pe raza municipiului Timişoara, un număr total de 165 de migranți, care au fost conduși la audieri.

De asemenea, au fost identificate și ridicate, sumele de 86.300 euro, 25.630 lei și 3.005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanță vegetală, mai multe telefoane mobile și înscrisuri.
Totodată au fost indisponibilizate în vederea confiscării 13 autoturisme în valoare totală de 51.500 euro.

În cursul acestei zile, urmează a fi sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalelor Timiș, Arad și Caraș Severin cu propunerea de arestare preventivă a 65 de inculpați (47 în stare de reținere și 18 în lipsă), pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile au fost realizate împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ITPF Timişoara, ITPF Oradea, STPF Timiş, STPF Arad, STPF Caraş Severin, STPF Mehedinţi, STPF Satu Mare, SPF Nădlac, SPF Curtici, CSTCFABO şi SPF Vârşand şi polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Timişoara, Alba, Oradea, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Arad, Dâmboviţa, Inspectoratelor de Poliție ale județelor Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, precum şi Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București, Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, Inspectoratelor Județene de Jandarmi Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIICOT – Biroul Tehnic şi Criminalistic și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: